Quantcast
Channel: magniphik.
Viewing all 407 articles
Browse latest View live

Laureaţii ediţiei Young Creative Chevrolet 2013 oferă o perspectivă artistică asupra fotbalului

$
0
0

  •  Au fost desemnaţi câştigătorii europeni ai concursului paneuropean YCC, ediţia 2013 
  • Câştigătorii au fost selectaţi de un juriu distins format din lideri în domeniul creaţiei şi artişti de renume
  •  Proiectele câştigătoare, care au avut ca temă fenomenul fotbalistic, vor fi prezentate la evenimente de anvergură

ZURICH – După o întreagă zi de deliberări care au avut loc la Londra, Marea Britanie, la data de 4 iulie 2013, Chevrolet are plăcerea să anunţe câştigătorii europeni ai competiţiei Young Creative Chevrolet (YCC) 2013. Concursul de artă şi design YCC 2013 aşteptat cu un interes deosebit, ajuns deja la a şaptea ediţie, a atras studenţi ai celor mai mari universități de arte aplicate din 15 țări europene. Tema ediţiei din anul acesta a concursului YCC i-a provocat pe studenţii înscrişi la cele patru categorii să exploreze pasiunea şi intensitatea din jurul celui mai popular sport la nivel mondial, fotbalul.

Tema principală a concursului YCC 2013 a fost fenomenul fotbalistic: jocul, suporterii şi popularitatea de care se bucură acest sport. Tema concursului a fost inspirată din sprijinul tot mai mare acordat de Chevrolet fotbalului şi fanilor acestui sport prin sponsorizarea a două echipe din campionatul englez de fotbal, Manchester United şi Liverpool FC, programul Youth Soccer desfăşurat în S.U.A. şi ambiţiosul proiect One World Futbol.

Conform instrucţiunilor de creaţie pentru cele patru discipline ale concursului YCC 2013 – modă, fotografie, video şi arte vizuale – studenţii au celebrat şi au oferit o perspectivă artistică asupra fenomenului fotbalistic global.

Vijay Iyer, director de comunicare în cadrul Chevrolet şi Cadillac Europe şi preşedintele juriului european YCC 2013, a declarat: „Am fost surprinşi încă o dată de calitatea proiectelor înscrise în concurs. Fiecare proiect câştigător al YCC 2013 a oferit o perspectivă cu adevărat nouă asupra jocului de fotbal şi fanilor acestuia şi ne-a făcut să ne bucurăm încă o dată de angajamentul global al mărcii Chevrolet în cel mai popular sport la nivel mondial”.

Chevrolet Europe are plăcerea să anunţe câştigătorii la cele patru categorii ale celei de-a şaptea ediţii a concursului paneuropean de artă şi design Young Creative Chevrolet:

Modă

Tema de creaţie: Crearea unei ţinute atractive, sportive, care să capteze energia celui mai împătimit fan al fotbalului şi care va fi etalată cu ocazia prezentării modelul Chevrolet Aveo, ediţia specială Manchester United.

1.   Gálvölgyi, Zsófia Kormos, Zsolt Miovác - Moholy-Nagy, Universitatea de Artă şi Design – Ungaria
2.   Luís Emílio - MODATEX - Portugalia
3.   Dušana Lehotová - Slovenská technická univerzita v Bratislave - Slovacia

„Proiectul câştigător este o ţinută modernă şi elegantă, cu detalii inspirate din fotbal (liniile hexagonale de pe sacoul sport), dar şi de autovehiculul Chevrolet Aveo (liniile ascuţite ale sacoului, precum şi inserţia transparentă de pe spatele acestuia de forma grilei radiatorului modelului Aveo). Studenţii au utilizat tehnici inovatoare, cum ar fi aplicarea de fâşii PVC şi o combinaţie interesantă de materiale”, a declarat Tom Rebl, membru al juriului la categoria modă.

Fotografie

Tema de creaţie: Întoarcerea la esenţa fotbalului pentru a surprinde o imagine care să releve puterea de atracţie universală a acestui sport.

1.   Juraj Holček - Slovenská technická univerzita v Bratislave - Slovacia
2.   Dario Belić, Dino Šertović – Academia de Artă Dramatică, Universitatea din Zagreb - Croaţia
3.   Charline Destree, Rose Dufournier Fortin, Sandra Gury - MJM Paris - Franţa

Jonathan Briggs, membru al juriului la categoria fotografie, a declarat despre fotografia câştigătoare: „Imaginea are un ritm deosebit. Fotografia în sine poate fi interpretată pe mai multe niveluri – are subtilitate şi spune o poveste bine închegată. Imaginea este una aspiraţională prin forma şi structura sa. Este realizată într-un mod splendid şi poate concura fără probleme la un concurs de publicitate”.

Video


Tema de creaţie: Crearea unui film vesel, distractiv, nu numai pentru a le explica regulile şi lumea fotbalului celor care nu urmăresc acest sport, ci şi pentru a-i transforma în suporteri.

1.   Daniela Stenzenberger, Roman Beck – Universitatea de Arte Aplicate din Viena – Austria
2.   Stefan Katanić - Fakultet Primenjenih Umetnosti - Serbia
3.   Gioacchino D'Amico, Alessia Capuccini, Giovanni Pietro Stella - RUFA, Roma - Italia

Ian Cartwright, membru al juriului la categoria video, a vorbit despre materialul câştigător: „Este o animaţie minunată, care te face să zâmbeşti de la un capăt la celălalt. Devine tot mai atractivă de fiecare dată când o urmăreşti şi se caracterizează printr-o atenţie deosebită la detalii. Pentru cei care nu sunt pasionaţi de fotbal, este un material excelent care celebrează rădăcinile acestui sport: plăcerea de a lovi cu piciorul diverse obiecte de pe vremea dinozaurilor şi până în era modernă a jocului de fotbal”.

Arte vizuale

Tema de creaţie: Transformarea modelului Chevrolet Aveo, ediţia specială Manchester United, într-un „autovehicul de transport pentru fani”, care să ducă fanii înrăiţi ai echipei Manchester United la meciuri.

1.   Jan Šlégr, Ján Bača - Univerzita Tomáše Bati Zlín – Republica Cehă
2.   Mihailo Kalabić - Fakultet Primenjenih Umetnosti - Serbia
3.   Siska Mingneau - KASK Gent - Belgia

Dave Birss, membru al juriului la categoria arte vizuale, a declarat despre proiectul câştigător la această disciplină: „Acest desen respectă perfect instrucţiunile de creare a unui automobil de transport pentru fani, ilustrând moto-urile şi sloganurile utilizate de fanii echipei Manchester United. Este bine realizat şi bine prezentat”.

Proiectele câştigătoare pot fi vizualizate online aici.

Juriul YCC format din membri de mare renume

Juriul european al concursului YCC 2013 s-au întâlnit la 4 iulie 2013 în Londra, Marea Britanie, pentru a desemna proiectele câştigătoare. Juriul de anul acesta a fost alcătuit din următorii lideri în domeniul creaţiei, artişti, dar şi profesionişti şi membri ai echipei de conducere Chevrolet (în ordine alfabetică):

    Dave Birss, fondatorul Additive
    Jonathan Briggs, Editor la revista the Photographer
    Ian Cartwright, Director şi co-fondator elevenfiftyfive
    Rosanna Durham, Director şi co-fondator Oh Comely
    Andrew Dyson, Director de design exterior în cadrul Studioului european de design al GM
    Vijay Iyer, Director de comunicaţii în cadrul Chevrolet şi Cadillac Europe
    Tom Rebl, Designer şi fondator al casei de modă TOM REBL shocking radiance

„Proiectele înscrise la ediţia din 2013 a concursului Young Creative Chevrolet au demonstrat nivelul extraordinar de ingeniozitate creatoare existent în universităţile de design şi artă din Europa. Proiectele câştigătoare la toate cele patru categorii – de la modă la video - au făcut faţă provocărilor lansate într-un mod inteligent şi demn de invidiat şi surprind într-un mod practic activitatea desfăşurată de Chevrolet”, a afirmat  Rosanna Durham, membră a juriului şi reprezentantă a mass-mediei de lifestyle.

Mai multe informaţii despre membrii juriului puteţi găsi în recentul comunicat de presă sau pe pagina de internet YCC.

Recunoaşterea meritelor personale şi experienţă concretă: două dintre recompensele oferite de YCC

Primii trei câştigători europeni la fiecare categorie a concursului YCC primesc un premiu în bani, în valoare de 5.200 €, 4.200 €, respectiv 3.200 €. În plus, aceştia vor fi invitați la festivitatea de premiere YCC, care va avea loc toamna aceasta la Manchester, Marea Britanie.

Mai mult, câştigătorii europeni ai primului loc se vor bucura de o experienţă unică în culisele domeniilor lor de studiu, alături de artişti şi specialişti remarcabili. De exemplu, câştigătorii ediţiilor precedente au urmărit îndeaproape activitatea din cadrul studioului de design „It’s Nice That” din Londra şi a companiei de producţie Endemol şi au asistat la o şedinţă foto Chevrolet Camaro.

În acest an, la concursul naţional YCC au participat studenţi la universităţi renumite de arte aplicate din următoarele ţări europene: Austria, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Marea Britanie. Lista completă a universităţilor participante la YCC 2013 este aici.

 
Despre Young Creative Chevrolet
Young Creative Chevrolet (YCC) este mult-aşteptatul concurs anual de design şi artă dedicat studenţilor europeni în domeniul artelor aplicate. Chevrolet Europe a lansat YCC în 2007 cu scopul de a încuraja creativitatea şi de a sprijini artiştii debutanţi la începutul carierelor lor. În fiecare an, artiştii tineri trebuie să răspundă la indicaţiile de creaţie în diferitele discipline care fac parte din domeniul artelor aplicate, precum modă, fotografie, video şi arte vizuale.  Pentru mai multe informaţii referitoare la concursul YCC, vă rugăm să accesaţi youngcreativechevrolet.eu sau facebook.com/youngcreativechevrolet.
 

Despre Chevrolet
Compania Chevrolet a fost înfiinţată la Detroit în 1911 şi este pe locul patru în topul celor mai mari mărci de autovehicule din lume, cu vânzări anuale de aproape 5 milioane de autovehicule şi camioane în peste 140 de ţari. Chevrolet oferă clienţilor săi autovehicule cu consum redus de carburant, performanţe energice, design expresiv, calitate înaltă şi conectivitate inteligentă prin Chevrolet MyLink. Gama Chevrolet destinată pieţei europene cuprinde autovehiculele de oraş Spark şi Aveo, SUV-ul de mici dimensiuni Trax, modelul compact Cruze, MPV-ul de familie Orlando, SUV-ul compact Captiva, modelul Malibu sedan de dimensiuni medii, legendarele modele sport Camaro şi Corvette, precum şi Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi Chevrolet.Media.ro sau www.chevrolet.ro.



Maşina lui Sir Alex Ferguson, Chevrolet Captiva, vândută la licitaţie în scopuri caritabile

$
0
0
Anunţul de retragere din activitate scris de mână de fostul manager al echipei Manchester United va fi inclus, de asemenea, în licitaţie

  • Succesorul lui Sir Alex, David Moyes, îşi începe activitatea
  • Chevrolet sponsorizează echipele naţionale de fotbal din S.U.A.

MANCHESTER– Fostul manager al echipei de fotbal Manchester United, Sir Alex Ferguson, a îmbinat pasiunea sa pentru golf cu o oportunitate de a ajuta membrii activi şi în rezervă ai regimentului Royal Welsh. Mai multe obiecte care au legătură cu ultimul său an de activitate la conducerea clubului, inclusiv SUV-ul său Chevrolet Captiva, au fost vândute la licitaţie în cadrul evenimentului Sir Alex Ferguson Golf Classic, care a avut loc pe 5 iulie la Belfry, un loc sinonim cu golful.

Pe lângă alte obiecte, au fost licitate un portret unicat al scoţianului, anunţul de retragere finală din activitate, scris de mână de către Sir Alex.

Încasările rezultate în urma evenimentului au fost donate fondului de binefacere The Royal Welsh, care asigură un sprijin foarte necesar ofiţerilor şi soldaţilor activi şi în rezervă ai regimentului Royal Welsh.

David Moyes îşi preia sarcinile
Sir Alex s-a retras de la conducerea echipei de fotbal la finalul ultimului sezon. Înlocuitorul său, fostul jucător scoţian David Moyes, şi-a început activitatea pe 1 iulie. Moyes, la volanul autovehiculului său Chevrolet Captiva LTZ 2.2 VCDi de culoare neagră, a fost întâmpinat pe terenul de antrenament al clubului, complexul de antrenament Aon, de un grup mare de jurnalişti şi fotografi.

Chevrolet este sponsorul auto oficial al echipei Manchester United începând din 2012. Parteneriatul va fi consolidat şi mai mult în momentul în care logo-ul Chevrolet va fi pe  tricourile clubului, începând cu sezonul 2014/2015.

Primul sezon din cadrul parteneriatului s-a încheiat cu un record pentru Manchester United, care a câştigat al 20-lea titlu în campionat, o evoluţie de succes despre care Chevrolet crede că va continua şi în epoca lui Moyes.

În pre-sezon, Manchester United va juca un număr de meciuri amicale. Primul meci al „diavolilor roşii” sub conducerea lui Moyes s-a încheiat cu o înfrângere cu 1-0 la Bangkok, în faţa echipei Singha All Stars. Meciul a avut peste 50.000 de spectatori. În cadrul turneului de vară vor juca în Australia, Japonia şi Hong Kong.
Primul meci în cadrul unei competiţii sub conducerea lui Moyes va fi FA Community Shield, pe 11 august, contra echipei Wigan. O săptămână mai târziu, Prima Ligă debutează cu un meci între Manchester United şi Swansea.

O nouă sponsonsorizare
Chevrolet şi-a prelungit implicarea în fotbalul mondial prin semnarea unui acord pentru trei ani cu Federaţia de fotbal a Statelor Unite ale Americii, care include echipe de bărbaţi, femei, tineret şi olimpice.

„După cum fanii ştiu foarte bine, fotbalul reprezintă mult mai mult decât sportul favorit de pe întreg globul:este o experienţă comună şi un stil de viaţă”, a declarat Molly Peck, directoarea departamentului de Publicitate şi promovarea vânzărilor în cadrul Chevrolet.

Acordul sporeşte şi mai mult implicarea Chevrolet în fotbal, care include şi faptul că este membru fondator al proiectului One World Futbol.

Prin sponsorizarea proiectului One World Futbol, Chevrolet donează 1,5 milioane de mingi One World Futbol practic indestructibile tinerilor din zonele afectate de război, din tabere de refugiaţi, zone afectate de dezastre şi comunităţi defavorizate din lumea întreagă. Mingile One World Futbol nu se dezumflă niciodată şi nu au nevoie de vreo pompă, chiar dacă sunt perforate, putând fi utilizate încontinuu de către copiii care au cea mai mare nevoie de ele.



Aventurierul revine în Nepal pentru a vizita SOS Satul Copiilor

$
0
0
Richard Meredith se întâlneşte cu copii cu ocazia aniversării SOS Satului Copiilor

  • SOS Satul Copiilor din Bharatpur, Nepal îşi sărbătoreşte cea de-a zecea aniversare
  • Familia care locuieşte în „Casa Chevrolet” este vizitată de jurnalistul Richard Meredith
  • Copiii interpretează un dans tradiţional, urmat de un festin cu preparate nepaleze şi un meci de fotbal cu o minge One World Futbol practic indestructibilă




Renumitul autor de jurnale de călătorie, Richard Meredith, a parcurs multe mii de mile cu avionul, trenul şi autobuzul pentru a fi prezent la o petrecere de aniversare foarte specială, săptămâna trecută (3 iulie 2013), pe „acoperişul lumii”.


Scriitorul şi colectorul de fonduri, care în momentul de faţă se află într-o excursie prelungită în Australasia, a vizitat oraşul Bharatpur, aşezat pe colinele de la poalele munţilor Himalaya din Nepal, pentru a participa la cea de-a 10-a aniversare a SOS Satului Copiilor, unde a ajutat, alături de General Motors, la o acţiune de strângere de fonduri pentru casa unei familii cu zece ani în urmă.

Călătoria cu autovehiculul din 2003, de la Luton (Marea Britanie) la Seul a strâns fonduri pentru a construi casa unei familii
În 2003, Richard Meredith, originar din Newport Pagnell, Anglia, a acceptat provocarea General Motors de a conduce un hatchback de familie de la sediul companiei din Marea Britanie, Luton, până la uzina din Seul, Coreea de Sud.

Ideea era să dovedească fiabilitatea autovehiculului, un Daewoo Kalos şi să facă publicitate faptului că GM tocmai achiziţionase facilităţile de design, inginerie şi producţie ale producătorului auto sud-coreean. În schimb, dacă ajungea la destinaţie, GM se oferea să ajute la finanţarea unui nou orfelinat în Nepal, pentru unii dintre cei mai săraci copii din lume.

Meredith şi copilotul său, Phil McNerney, un absolvent al universităţii din Liverpool, au pornit la drum în iunie 2003, aşteptându-se la o călătorie relativ uşoară. Dar au întâmpinat mult mai multe greutăţi decât se aşteptau, având în vedere că restricţiile de frontieră au transformat călătoria într-o adevărată aventură care i-a purtat de-a lungul a 19.000 km şi prin 25 de ţări, inclusiv Afganistanul devastat de război, unde au trecut de liniile talibanilor prin celebra trecătoare Khyber dintre Kabul şi Peshawar.

Respectându-şi angajamentul, GM a plătit pentru construirea casei unei familii din Bharatpur, în care locuiesc în prezent şapte tineri săraci împreună cu „mama lor SOS”. După zece ani, organizaţia SOS Satele Copiilor, sub conducerea directorului Bhola Paudel, a extins centrul, care are acum 14 case plus o şcoală şi o grădiniţă/un centru de sănătate pentru comunitatea locală săracă.

Vizita cu ocazia petrecerii aniversare
Partea cea mai importantă a sărbătorii aniversare de la Casa Chevrolet a fost un moment artistic de două ore de muzică tradiţională, cântece şi dansuri interpretate de aproximativ 12 locuitori ai casei, foşti şi actuali, urmat de un festin cu preparate nepaleze şi un tort aniversar de ciocolată în stil foarte occidental. După festivităţi, copii au jucat un meci de fotbal amical, cu o minge One World Futbol practic indestructibilă, din cadrul proiectului Chevrolet care distribuie în prezent 1,5 milioane de exemplare comunităţilor dezavantajate din lumea întreagă.

Sub îngrijirea „mamei” Goma Basel, copiilor orfani sau abandonaţi le-a fost oferită şansa unei vieţi noi într-un mediu familial în care li se oferă dragoste, grijă şi educaţie.

Exemple tipice de copii participanţi la petrecere au fost Mansingh Ghalan (8 ani) şi sora lui Urmila (11 ani), care au trecut prin experienţa devastatoare a pierderii timpurii a ambilor părinţi.

„În zona îndepărtată în care trăiau, la o anumită distanţă de Bharatpur, viitorul lor era în cel mai bun caz plin de pericole”, a declarat Meredith, „dar acum, din fericire, au început să-şi refacă vieţile cu speranţă şi încredere, iar transformarea este remarcabilă”.
Meredith a adăugat: „În contextul în care o mare parte a lumii se află într-o stare evidentă de conflict şi dizarmonie, a fost cel mai înduioşător lucru să văd aceşti copii, care au atât de puţin şi au suferit deja atât de mult, regăsindu-se acum pe ei înşişi într-un loc în care pot fi din nou fericiţi şi în siguranţă.”

Despre Chevrolet
Compania Chevrolet a fostînfiinţată la Detroit în 1911 şi este pe locul patru în topul celor mai mari mărci de autovehicule din lume, cu vânzări anuale de aproape 5 milioane de autovehicule şi camioane în peste 140 de ţari. Chevrolet oferă clienţilor săi autovehicule cu consum redus de carburant, performanţe energice, design expresiv, calitate înaltă şi conectivitate inteligentă prin Chevrolet MyLink. Gama Chevrolet destinată pieţei europene cuprinde autovehiculele de oraş Spark şi Aveo, SUV-ul de mici dimensiuni Trax, modelul compact Cruze, MPV-ul de familie Orlando, SUV-ul compact Captiva, modelul Malibu sedan de dimensiuni medii, legendarele modele sport Camaro şi Corvette, precum şi Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi Chevrolet.Media.ro sau www.chevrolet.ro.

Despre SOS Satele Copiilor
SOS Satele Copiilor este o organizaţie internaţională, non-guvernamentală de dezvoltare socială care activează în domeniul îngrijirii, educaţiei şi sănătăţii copiilor care au pierdut deja sau sunt în pericol de a pierde grija părintească. Organizaţia a fost înfiinţată în Austria în 1949 şi, în prezent, desfăşoară peste 2.300 de programe pentru peste un milion de copii şi adulţi din 133 de ţări şi teritorii. Activitatea acesteia se desfăşoară în spiritul Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Principiul călăuzitor al organizaţiei SOS Satele Copiilor spune că fiecare copil creşte cel mai bine într-un mediu familial, cu părinţi sau îngrijitori grijulii, ce locuiesc împreună cu fraţii şi surorile lor într-un loc pe care îl pot numi acasă. SOS Satele Copiilor lucrează cu comunităţi, parteneri locali şi autorităţi pentru a susţine familiile dezavantajate din întreaga lume, prevenind astfel destrămarea lor. Atunci când acest lucru este necesar şi este considerat a fi în interesul copiilor, există opţiunea ca aceştia să crească în familii adoptive sau într-o familie din cadrul organizaţiei SOS Satele Copiilor, unde sunt susţinuţi, protejaţi şi îngrijiţi până când ajung la vârstă activă. Alt obiectiv al organizaţiei SOS Satele Copiilor este sensibilizarea factorilor de decizie la problemele întâmpinate de copii şi influenţarea acestora, astfel încât să modifice politicile şi practicile ce subminează bunăstarea copiilor, în special a acelora fără îngrijire parentală. Pentru informaţii cu privire la organizaţia SOS Satele Copiilor, accesaţi pagina sos-childrensvillages.org.

Despre proiectul One World Futbol
În cadrul proiectului One World Futbol, lansat în iulie 2010, a fost dezvoltată mingea One World Futbol—prima minge de fotbal din lume care este practic indestructibilă, nu trebuie umflată cu pompa şi nu se dezumflă niciodată, chiar şi atunci când este perforată. Pentru fiecare minge cumpărată cu amănuntul, compania donează încă una unei comunităţi dezavantajate. De asemenea, compania comercializează mingea One World Futbol direct către instituţii şi organizaţii şi lucrează cu şcoli, cluburi şi echipe de fotbal şi alte organizaţii pentru a le ajuta să strângă fonduri. Sediul proiectului One World Futbol se află în Berkeley, California. Astăzi, proiectul a ajuns în peste 137 de ţări, prin cel puţin 138 de organizaţii, păstrând viu spiritul jocului pentru aproximativ 525.000 de copii şi tineri. Pentru informaţii suplimentare despre proiectul One World Futbol, vizitaţi oneworldfutbol.com. Urmăriţi-ne pe Facebook, facebook.com/OneWorldFutbolşi Twitter, @OneWorldFutbol.



Legendarul papion Chevrolet împlineşte 100 de ani

$
0
0

Deşi originea acestei embleme continuă să fie un mister, 215 milioane de autovehicule şi camioane o poartă din 1913.

DETROIT – În acest an, papionul Chevrolet împlineşte 100 de ani.
Deşi originea acestei embleme continuă să fie un mister, 215 milioane de autovehicule şi camioane o poartă din 1913.

În 1913, cofondatorul Chevrolet William C. Durant a lansat papionul, emblema distinctivă Chevrolet, acesta fiind amplasat în centrul părţii frontale a modelelor1914 Chevrolet H-2 Royal Mail şi H-4 Baby Grand.

În ultimul secol, papionul a împodobit 215 milioane de autovehicule Chevrolet, 60 de milioane dintre acestea aflându-se încă în circulaţie. Un autoturism, un crossover sau un camion Chevrolet este vândut la fiecare 6,39 secunde în una dintre cele 140 de ţări, iar marca a atins un record de 2,5 milioane de unităţi vândute în primele şase luni ale acestui an. Centenarul papionului este sărbătorit prin lansarea de modele noi, precum sedanul compact Cruze Clean Turbo Diesel în S.U.A. şi SUV-ul de mici dimensiuni Trax, disponibile pe 40 de pieţe internaţionale.

„Papionul Chevrolet este faimos în întreaga lume şi a devenit sinonimul ingeniozităţii americane”, a declarat Tim Mahoney, Director de Marketing al Chevrolet. „Indiferent dacă tractaţi mii de kilograme pe teren stâncos într-un pickup Silverado sau faceţi naveta într-un autovehicul electric Spark, papionul Chevrolet se va afla întotdeauna în fruntea călătoriilor dumneavoastră.”

Deşi papionul există de 100 de ani, detaliile referitoare la originea sa continuă să fie incerte. Poveştile din spatele acestei legende variază de la cea care spune că Durant a fost inspirat de designul tapetului dintr-un hotel parizian până la cea conform căreia a văzut un anunţ publicitar într-un ziar, în timp ce era în vacanţă în Hot Springs, Va., S.U.A.

Atât văduva, cât şi fiica lui Durant au explicaţii diferite.
În cartea sa din 1929, intitulată Tatăl meu, Margery Durant spune că Durant mâzgălea uneori modele de logouri pe bucăţi de hârtie în timpul cinei. „Cred că, într-o seară, între supă şi puiul prăjit a schiţat emblema folosită pe autovehiculele Chevrolet până în zilele noastre”, scria ea.

Dar, într-un interviu acordat în 1968, văduva lui Durant, Catherine, a declarat că papionul îşi avea originea într-o vacanţă petrecută la Hot Springs în 1912. În timp ce citea un ziar în camera de hotel, Durant a observat un design şi a exclamat: „Cred că asta ar fi o emblemă excelentă pentru Chevrolet.” Din nefericire, doamna Durant nu a detaliat niciodată natura designului sau maniera în care acesta a fost utilizat.

Dar această informaţie l-a inspirat pe Ken Kaufmann, istoric şi editor al revistei The Chevrolet Review, să afle cât de adevărată este. În ediţia din 12 noiembrie 1911 a ziarului The Constitution din Atlanta, a fost publicat un anunţ publicitar pentru „Coalettes”, un produs din carburant rafinat pentru foc, produs de Southern Compressed Coal Company. Logoul Coalettes, aşa cum era publicat în anunţul publicitar, avea forma unui papion înclinat, foarte asemănător cu cel care avea să devină în curând simbolul Chevrolet.

Durant şi soţia sa au văzut oare acelaşi anunţ – sau unul asemănător – în anul următor, când se aflau la câteva state distanţă spre nord? Ziarul descoperit de Kaufmann a fost publicat la doar nouă zile după înfiinţarea Chevrolet Motor Co. Papionul Chevrolet a fost publicat pentru prima oară în ediţia din 2 octombrie 1913 a ziarului Washington Post , alături de îndemnul „Căutaţi acest model”.
 
 

Urmăriţi experienţa Corvette Stingray

$
0
0


ZURICH – Fanii modelelor de înaltă performanţă din Germania, Elveţia, Franţa şi Olanda pot vedea nou-nouțul Corvette Stingray pe şosele, dat fiind că două autovehicule pilot vor fi supuse la probe de experţii în tehnologie Chevrolet în următoarele două luni. Pentru prima oară în Europa, aceştia vor supune la teste complete noul Stingray, model ce va fi disponibil în reprezentanţele auto europene la sfârşitul anului 2013.

Testele vor fi conduse şi documentate de Patrick Herrmann, director tehnic Chevrolet Europe. Acesta îşi va încărca observaţiile, imaginile şi videoclipurile pe Facebook, Twitter, YouTube, şi Instagram, pe următorul cont: #C7experience. Procedurile de testare fac parte din programul GM standard de control al calităţii, implementat pentru fiecare model Chevrolet nou înainte ca acesta să fie pus în vânzare în Europa.

„Corvette este unul dintre modelele renumite din istoria industriei auto, iar noul Stingray este cel mai avansat şi performant model standard produs până acum. Condusul şi testarea acestui autovehicul reprezintă, cu certitudine, unul dintre cele mai interesante aspecte ale meseriei mele,” a declarat Patrick Herrmann, director tehnic Chevrolet Europe.
 

Chevrolet demarează următoarea etapă a campaniei de lansare a modelului Captiva

$
0
0
  • Videoclipurile Captiva Life Test generează milioane de vizualizări
  • Într-un videoclip viitor, Brett Domino va conduce modelul Captiva cu ajutorul instrumentelor muzicale
  • MOFILM va rula provocări de 24 de ore cu modelul Captiva în întreaga Europă

ZURICH – Campania digitală desfăşurată de Chevrolet pe YouTube pentru a susţine lansarea Captiva facelift în Europa a depăşit obiectivele principale stabilite de marca americană la lansarea campaniei, ce a avut loc cu aproximativ o lună în urmă. Primul val de videoclipuri ce evidenţiau performanţele SUV-ului Captiva a generat peste 5 milioane de vizualizări.

Scurtmetrajele, denumite Chevrolet Captiva Life Test, prezintă beneficiile şi spiritul modelului Captiva prin intermediul unor scenarii neaşteptate şi amuzante. Acestea sunt create de către un grup selecţionat de utilizatori de YouTube extrem de populari.

„Campania marchează primul parteneriat pentru pieţe multiple al unui producător auto de echipamente originale cu creatorii de conţinut YouTube. Suntem extrem de mulţumiţi de modul în care a debutat campania şi abia aşteptăm să prezentăm noile scurtmetraje ”, a declarat Beate Stumpe, Director de Marcă şi Marketing, Chevrolet Europe.

Manevrarea unui SUV fără şofer
Datorită designului atrăgător, motoarelor puternice şi eficiente şi versatilităţii - de la tracţiune integrală la spaţiu pentru până la şapte pasageri sau spaţiu de depozitare de 942 de litri – SUV-ul Captiva este „Gata pentru orice” pentru a răspunde cerinţelor şoferilor moderni, în căutare de aventură.

Pentru a dovedi acest lucru, Rob J. Mardin, cunoscut de milioane de spectatori YouTube şi de fani după numele său de scenă, Brett Dominoşi Arduino, creatorii unei platforme de creare a prototipurilor electronice cu sursă deschisă, au venit cu o idee unică de test.

Brett Domino, muzician, comic şi vedetă pe Internet, cântă coveruri, mixuri şi piese originale la mai multe instrumente obscure. Brett a cântat la Radio 1 BBC şi la emisiunea Britain’s Got Talent a canalului ITV, iar videoclipurile lui pe YouTube au avut 15 milioane de vizualizări. Formaţia sa, Brett Domino Trio, este alcătuită din două persoane: el şi Steven Peaves (Ste Anderson).

În cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase scurtmetraje ale formaţiei, muzicianul va manipula un autovehicul Captiva fără şofer, dirijând mişcările SUV-ului cu ajutorul unei orgi electronice şi al altor instrumente. Acest proiect este posibil datorită microcontrolerelor Arduino Uno şi Due, ce convertesc semnalele instrumentelor muzicale în comenzi transferate către clapeta de acceleraţie, volan şi frâne prin intermediul servomotoarelor digitale compatibile.

Videoclipurile lui Brett Domino vor fi postate pe YouTube la finalul lunii august, pentru a coincide cu lansarea campaniei în Germania, Elveţia şi Franţa.

În acelaşi timp, Chevrolet va prezenta alt set de videoclipuri „Chevrolet Captiva Life Test” produse de Dr. Allwissend, un comic născut la Berlin care şi-a creat canalul YouTube în 2011 ca hobby, iar astăzi gestionează trei astfel de canale. Dr. Allwissend va testa modelul Chevrolet Captiva în modul său ciudat şi ironic şi va stârni în acelaşi timp zâmbetele şi râsetele publicului.

Inspirată de succesul rapid al campaniei, marca Chevrolet şi-a adus la bord şi vechiul partener, MOFILM, o comunitate globală de producători de film specializaţi în a spune poveşti despre diferite mărci, pentru a extinde şi mai mult campania. Cinci producători de film şi echipele acestora vor accepta provocări de 24 de ore cu modelul Captiva în întreaga Europă şi îşi vor documenta experienţele prin filme de scurt metraj. Primele videoclipuri online vor fi lansate la începutul lunii august.


Parteneriat strategic global cu Google
Campania Chevrolet Captiva este rezultatul direct al parteneriatului strategic global dintre Chevrolet şi Google. Această combinaţie de lansare digitală paneuropeană a unui autovehicul nou desfăşurată de creatori de conţinut YouTube reprezintă o premieră în domeniul producătorilor de echipamente auto originale.

Publicul se poate alătura discuţiilor în multe moduri, pe pagina Chevrolet Europe Facebook, precum şi pe Instagram sau pe Twitter utilizând hashtag-urile #Captiva şi #LifeTest. Pe lângă mediile digitale, Chevrolet utilizează publicitatea outdoor şi publicitatea above the line pe pieţe selectate pentru a canaliza traficul pentru campanie.

Printre iniţiativele anterioare de marcă Chevrolet - Google se numără campania premiată „Firsts” pentru modelul Chevrolet Sonic (Aveo) în SUA.

Pentru campania din Europa, Chevrolet colaborează cu cele două agenţii ale sale, lidere pe plan mondial: Commonwealth (Milano) pentru creaţie şi coordonare şi Carat (Londra) pentru media.


Despre YouTube
YouTube este cea mai populară comunitate video online din lume, oferind unui număr de peste un miliard de oameni posibilitatea de a descoperi, de a urmări şi de a împărtăşi înregistrări video originale. YouTube asigură un forum în cadrul căruia oamenii din lumea întreagă pot intra în legătură, se pot informa şi inspira şi acţionează ca o platformă de distribuţie pentru creatorii de conţinut original şi agenţiile de publicitate mici şi mari sau cei care publică reclame.


Sunt momente in viata cand trebuie sa fii sigur ca faci cea mai buna alegere! Descopera noua gama Chevrolet!

$
0
0

Sunt momente in viata cand trebuie sa fii sigur ca faci cea mai buna alegere! Vino si testeaza noile modele Chevrolet, acum cu preturi incepand de la doar 6.055 Euro cu TVA inclus.

Chevrolet vine in intampinarea clientilor cu oferte imbatabile, valabile prin Programul Remat 2013:
  • Chevrolet Spark de la 6.055 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Aveo de la 7.947 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Cruze de la 10.697 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Cruze diesel de la 14.302 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Orlando de la 14.398 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Captiva de la 22.381 Euro cu TVA.
  • Chevrolet Malibu de la 23.391 Euro cu TVA.
  • Noul Chevrolet Trax de la 14.000 Euro cu TVA.


Preturi promotionale cu TVA si prima de casare inclusa, valabile prin Programul de Stimulare si Innoire a Parcului Auto National 2013 finantat prin Administratia Fondului de Mediu. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila in limita stocului disponibil. Imagini cu titlu de prezentare.


Detalii suplimentare despre aceasta oferta gasiti la dealerul dvs. Chevrolet - Auto Aiss Focsani, Calea Moldovei (E85) km. 185, tel.: 0237/212.201, vanzari.chevrolet@autoaiss.ro

La Auto Aiss Focsani ai acum oferte extraordinare pentru gama Opel

$
0
0

La Auto Aiss Focsani ai acum oferte extraordinare pentru gama Opel
Vino si testeaza noile modele Opel, acum cu preturi incepand de la doar 8.565 Euro cu TVA inclus.

Gaseste metode mai simple de a cumpara un Opel, economiseste bani si afla mai multe despre ofertele si promotiile speciale:
  • Opel Corsa de la 8.565 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Astra de la 12.800 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Meriva de la 12.353 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Insignia de la 20.020 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Mokka de la 14.615 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Combo Van de la 12.260 Euro cu TVA inclus.
  • Opel Movano de la 20.920 Euro cu TVA inclus.

Preturi promotionale cu TVA si prima de casare inclusa, valabile prin Programul de Stimulare si Innoire a Parcului Auto National 2013 finantat prin Administratia Fondului de Mediu. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila in limita stocului disponibil. Imagini cu titlu de prezentare.


Detalii suplimentare despre aceasta oferta gasiti la dealerul dvs. Chevrolet - Auto Aiss Focsani, Calea Moldovei (E85) km. 185, tel.: 0237/212.201, vanzari.chevrolet@autoaiss.ro

Infotainment la bordul noului Opel Insignia: inovator, intuitiv, individualizat

$
0
0
  • Noua generaţie a sistemului infotainment cu touchpad, comandă vocală, comenzi pe volan
  • Utilizare simplificată radical, cu numeroase posibilităţi de personalizare
  • Sistem infotainment cu ecran color tactil de 8 inch în consola centrală

Rüsselsheim. Noul Opel Insignia şi noul Insignia Country Tourer – cu postul lor de conducere complet nou şi ultima generaţie de sisteme infotainment – vor avea premiera mondială la cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt (12-22 septembrie 2013). La îmbunătăţirea postului de conducere şi a sistemului infotainment, accentul a fost pus pe trei criterii: utilizare simplă şi intuitivă, personalizarea ofertei de infotainment şi, desigur, maximum de confort şi siguranţă pentru şofer şi pasageri, ca şi un nivel minim de distragere a atenţiei de la trafic.

„Oferim posibilităţi de divertisment la bord fără egal în această clasă de autovehicule, datorită ultimei generaţii de sisteme infotainment şi a utilizării ultra-moderne a touchpad-ului”, declară Dr. Karl-Thomas Neumann, CEO Opel. „Un display de mari dimensiuni, butoane puţine şi soluţii inovatoare de conectivitate pentru o mobilitate individuală reală, toate contribuie la plăcerea pură de a conduce noul Insignia.”

Design simplu al consolei centrale, utilizare facilă
Consola centrală integrează o serie de tehnologii şi funcţii de ultimă generaţie. Panoul de comandă a fost semnificativ simplificat. Utilizarea sistemului infotainment şi a sistemului de climatizare este rapidă şi intuitivă.

Noua generaţie de sisteme infotainment face parte din familia IntelliLink inclusă pe Opel ADAM la începutul anului. Datorită tehnologiei IntelliLink uşor de utilizat, funcţiile smartphone-ului pot fi integrate în mod optim în autovehicul. În cazul Insignia, şoferul poate alege între patru posibilităţi de operare diferite. Funcţiile noului sistem Navi 900 Europa Touch pot fi comandate prin intermediul unui ecran color de 8 inch, cu acţionare tactilă. Şoferul poate accesa de la ecranul de pornire toate funcţiile principale şi sub-meniurile, cum ar fi posturile radio, titlurile melodiilor, conexiunea cu smartphone-ul sau harta de navigaţie 3D prin intermediul ecranului tactil, precum şi al unui buton de pe volan, prin comandă vocală sau cu ajutorul noului touchpad.

Nivelul până la care sistemul poate fi personalizat este unic: pot fi memorate până la 60 de preferinţe personale. În timp ce sistemele infotainment mai vechi permiteau doar selectarea posturilor radio, şoferul şi pasagerul din faţă care călătoresc cu Insignia îşi pot memora acum preferinţele în materie de navigaţie, telefonie şi divertisment. Astfel, de exemplu, cel mai popular post de radio este afişat pe ecran imediat lângă cele mai importante numere de telefon, aflate la rândul lor la o atingere distanţă de adresele memorate în agenda de navigaţie.

Infotainment cu touchpad
Touchpad-ul este integrat în mod ergonomic în consola centrală şi oferă un mod complet nou, rapid şi intuitiv de acces la sistemul infotainment. Suprafaţa tactilă recunoaşte scrisul de mână şi reacţionează imediat la mişcarea degetelor, vibrând uşor pentru a asigura un feedback tactil, simplificând foarte mult utilizarea, fără a distrage atenţia şoferului de la trafic.

Pentru a deplasa cursorul, este necesară doar o presiune uşoară cu un deget asupra touchpad-ului pentru a deschide opţiunea de meniu selectată. Printr-o mişcare de glisare cu două degete, şoferul poate schimba, de exemplu, sursa audio, iar o mişcare de glisare cu trei degete peste suprafaţa touchpad-ului deschide lista de favorite. Harta sistemului de navigaţie are funcţie de zoom, care poate fi controlată printr-o mişcare, la fel ca în cazul unui smartphone. Cu ajutorul acestui touchpad pot fi introduse şi litere individuale, prin atingere cu vârful degetelor, de exemplu la căutarea titlului unei melodii în baza de date sau a unei localităţi în sistemul de navigaţie. Când este introdusă doar prima literă, o listă cu adrese memorate va apărea în sistemul de navigaţie. Toate acestea fac din touchpad-ul care reacţionează la diferite gesturi şi mişcări de degete tipice unui smartphone o dotare unică şi exclusivistă, fiind disponibil sub această formă doar pe Opel Insignia.

Însă inteligenţa sistemului de navigaţie şi infotainment nu se opreşte aici. Atunci când caută o stradă în oraşul în care se află, tot ce au de făcut şoferii este să introducă denumirea străzii. Dacă strada este în alt oraş, atunci numele acestuia trebuie introdus imediat după denumirea străzii. Introducerea ţării este necesară doar atunci când destinaţia se află în altă ţară decât cea în care se află şoferul în momentul respectiv. Introducerea denumirilor se efectuează fără puncte şi virgule, acestea trebuind separate doar prin spaţii – cea mai uşoară şi rapidă metodă. Harta rutieră pentru peste 30 de ţări europene, poate fi afişată în varianta 2D sau 3D.

Sincronizarea sistemului infotainment cu un smartphone este la fel de simplă. Şoferii trebuie doar să-şi conecteze telefonul la sistem şi mare parte din conţinutul smartphone-ului este afişată pe ecranul tactil color din consola centrală. Este vorba nu doar de liste cu numere de telefon şi muzică; filmele salvate pe smartphone pot fi, de asemenea, vizualizate pe monitorul de 8 inch al modelului Insignia, ănsă doar atunci când maşina staţionează.

Şoferul Insignia poate controla sistemul infotainment de ultimă generaţie prin intermediul comenzilor de pe volan, cu design nou şi configuraţie simplă, dar şi prin comandă vocală, butoane, ecranul tactil şi touchpad-ul din consola centrală. Funcţia avansată de recunoaştere vocală poate fi activată prin simpla apăsare a unui buton de pe volan. Prin comandă vocală, se pot introduce adrese în sistemul de navigaţie, reda piesele memorate şi apela prietenii cu ajutorul smartphone-ului. Toate acestea în timp ce mâinile sunt pe volan, iar atenţia este concentrată la drum. Sistemul infotainment de top Navi 900 Europa Touch este standard pentru nivelurile de echipare Insignia Sport şi Innovation, în timp ce pentru variantele Insignia Selection şi Edition poate fi comandat la preţul de 1.200 de euro (preţ recomandat pentru Germania, cu TVA).

Panou de instrumente cu ecran color central
Panoul de instrumente cu un design nou are ecran color de 8 inch de înaltă rezoluţie ce permite, de asemenea, afişarea tuturor informaţiilor în câmpul vizual al şoferului. Pe lângă valorile clasice, cum ar fi viteza, turaţia şi nivelul de combustibil din rezervor, chiar în câmpul de observaţie al şoferului sunt afişate informaţii suplimentare referitoare la navigaţie, utilizarea smartphone-ului şi opţiunile audio.
La fel ca în cazul ecranului sistemului infotainment din consola centrală, cele mai importante funcţii pot fi accesate de pe ecranul de pornire şi apoi pot fi selectate sub-meniurile. Pentru aceasta, şoferul utilizează butoanele de pe partea dreaptă a volanului. Butoanele de pe partea stângă a acestuia controlează funcţii de siguranţă precum creuise control sau limitatorul de viteză. Prin urmare, şoferii Insignia nu beneficiază doar de un sistem infotainment personalizabil, multifuncţional, ci şi de un panou de instrumente cu un ecran color amplasat central, care poate fi adaptat nevoilor şi preferinţelor personale. 

Experienţa audio coresunzătoare este asigurată de sistemul audio Bose. Până la nouă difuzoare, două subwoofere, patru difuzoare de bandă largă, tweetere şi un procesor digital de sunet asigură un fond muzical de excepţie pentru pasagerii Insignia, la un preţ de numai 580 de euro (preţ recomandat pentru Germania, cu TVA).


Chevrolet turează motoarele în aşteptarea producţiei „Turbo” a companiei DreamWorks Animation

$
0
0

  • Campania globală va prezenta un prototip personalizat Camaro bazat pe autovehiculul din film. În România
  • Turbo este distribuit de Odeon şi rulează în cinematografe din 2 August.

 
DETROIT – Chevrolet va ajuta la „propulsarea” unui mic melc numit Turboîn următorul film al companiei DreamWorks Animation SKG, Inc., care îi va purta numele.Colaborarea dintre Chevrolet şi DreamWorks Animation va viza fanii din SUA şi de pe anumite pieţe internaţionale şi va ajuta la intensificarea atmosferei autentice de curse a filmului.

Campania cuprinzătoare va include, de asemenea, publicitate TV, online şi în presa scrisă, promovare pe reţelele de socializare şi parteneriate cu reprezentanţe pe pieţe cheie. Echipa de design a Chevrolet s-a consultat cu DreamWorks în privinţa versiunilor animate Camaro şi Chevrolet participante la cursa de la Indianapolis în filmul care a avut premiera în S.U.A. pe 17 iulie. Turbo va fi primul film pentru care DreamWorks Animation a încheiat astfel de parteneriate cu mărci.

Chevrolet va avea un rol important în două dintre momentele cheie ale filmului. Turbo va „prinde viteză” după o întâlnire cu un Chevrolet Camaro, pentru ca mai târziu logoul Chevrolet, „papionul”, va fi foarte vizibil în scenele cu desfăşurarea cursei Indianapolis 500.

Turbo este unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii şi suntem extrem de încântaţi de această colaborare, care se potriveşte perfect cu participarea Chevrolet la INDYCAR”, a declarat Tim Mahoney, Director de Marketing la Chevrolet. „Milioane de viitori piloţi vor fi inspiraţi de Turbo să-şi împlinească visele, fie ele mari sau mici.”

Anne Globe, Directorul de Marketing al DreamWorks Animation, a declarat: „Într-un film despre un melc lent care visează să devină rapid, cine ar fi mai potrivit să îi dea eroului nostru prima sa impresie despre condusul cu viteză mare decât Chevrolet? Relaţia noastră cu Chevrolet, atât pe ecran, cât şi la Indy 500 s-a dezvoltat foarte natural şi conferă un plus de autenticitate acestei părţi nebuneşti a poveştii.”

Chevrolet va include, de asemenea, personajul Turbo în publicitatea de dinainte de lansare. Anunţurile publicitare vor îngloba tema filmului privind împlinirea viselor în platforma mărcii Chevrolet, „Descoperă noi trasee”.

Turbo va fi lansat în Europa la începutul verii.
Campania mai amplă include şi integrări ale mesajelor publicitare în televiziune şi presa scrisă, pentru diferite produse Chevrolet, utilizând un spot TV animat personalizat, care va fi tradus în mai multe limbi pentru pieţe internaţionale specifice, dar şi promovare pe reţelele de socializare. În plus, reprezentanţe selecţionate vor promova parteneriatul pe măsură ce filmul rulează în Europa. Planurile variază în funcţie de piaţă.

Despre Chevrolet
Compania Chevrolet a fostînfiinţată la Detroit în 1911 şi este pe locul patru în topul celor mai marimărci de autovehicule din lume, cu vânzări anuale de aproape 5 milioane de autovehicule şi camioane în peste 140 de ţari. Chevrolet oferă clienţilor săi autovehicule cu consum redus de carburant, performanţe energice, design expresiv, calitate înaltă şi conectivitate inteligentă prin Chevrolet MyLink. Gama Chevrolet destinată pieţei europene cuprinde autovehiculele de oraş Spark şi Aveo, SUV-ul de mici dimensiuni Trax, modelul compact Cruze, MPV-ul de familie Orlando, SUV-ul compact Captiva, modelul Malibu sedan de dimensiuni medii, legendarele modele sport Camaro şi Corvette, precum şi Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.chevrolet.ro.

Despre DreamWorks Animation
DreamWorks Animation creează divertisment de înaltă calitate, inclusiv filme de animaţie CG, programe şi seriale de televiziune şi divertisment live, pentru publicul din toată lumea. Compania angajează talente creatoare de talie mondială, are o echipă de conducere puternică şi experimentată şi deţine tehnologie şi tehnică de film avansate. Compania DreamWorks Animation a fost inclusă cinci ani la rând în topul „Cei mai buni 100 de angajatori” realizat de revista FORTUNE®. În 2013, DreamWorks Animation s-a clasat pe locul 12 în acest top. Toate filmele DreamWorks Animation sunt realizate în 3D. Compania a lansat în cinematografe în total 25 de filme de animaţie, inclusiv francizele Shrek, Madagascar, Kung Fu Panda, Cum să îţi dresezi dragonul, Motanul încălţat şi Croods.

Despre Turbo
De la producătorii MADAGASCAR şi KUNG FU PANDA, TURBO este o comedie 3D în ritm alert despre un melc care îndrăzneşte să aibă vise mari – şi rapide. După ce în urma unui accident ciudat primeşte superputerea vitezei, Turbo îşi turează forţele la maxim şi porneşte într-o călătorie extraordinară pentru a atinge aparent imposibilul: să concureze în cea mai rapidă cursă din lume, Indianapolis 500. Cu ajutorul grupului său de melci „de cartier” tunaţi, acest perdant prin excelenţă îşi pune la bătaie inima şi cochilia pentru a dovedi că niciun vis nu este prea mare şi niciun visător prea mic. Turbo este una dintre cele mai aşteptate animaţii 3D din avara anului 2013. Este o poveste incredibilă despre un obişnuit melc de grădină ce are un singur obiectiv, să devină cel mai rapid pilot de curse din lume. Turbo îşi transformă visul în realitate într-un film pe cât de amuzant şi distractiv, pe atât de motivant şi educativ.



Vino acum sa faci revizia la Auto Aiss Focsani si primesti pe loc un bon de combustibil de 50 lei! Vrei mai mult?

$
0
0

Vino la Auto Aiss Focsani si fa-ti revizia* periodica intre 1 si 15 august 2013 si primesti pe loc un bon de combustibil OMV-Petrom in valoare de 50 LEI! In plus, daca vii cu un prieten posesor de Opel care isi face revizia primeste si el pe loc bonul de combustibil in valoare de 50 lei iar tu primesti un bonus din partea Opel: inca un bon de combustibil in valoare de 30 de lei.

De asemenea nu uita de reducerile pe care le primesti in functie de varsta masinii tale in programul Opel Service Favorit:
 
Opelul tau are intre 2 si 4 ani?
Ai reducere 10% din pretul pieselor originale recomandat de Opel si din manopera.
De exemplu, pretul unei revizii incepe de la 389** lei, cu TVA si manopera incluse.

Opelul tau are peste 4 ani?
Ai reducere 20% din pretul pieselor originale recomandat de Opel si din manopera.
De exemplu, pretul unei revizii incepe de la 345** lei, cu TVA si manopera incluse.


* Revizia presupune: schimb de ulei si filtru de aer, filtru de polen, filtru de ulei, filtru de combustibil (unde este cazul) si manopera aferenta. Oferta valabila pdoar pentru masinile mai vechi de 2 ani. Facturarea reviziei se va face conform cerintelor Programului Opel Service Favorit. ** Pret recomandat. Exemplul de calcul foloseste un model Opel Corsa 1.0 benzina. Revizia contine inlocuirea uleiului, filtrelor de ulei, aer, polen si manopera. 



Detalii suplimentare despre aceasta campanie gasiti in service-ul autorizat Opel - Auto Aiss Focsani, Calea Moldovei (E85) km. 185, tel.: 0237/212.201, receptie.service@autoaiss.ro

Opel îşi aduce câştigătorii la Grand Prix-ul autovehiculelor clasice

$
0
0
  • Campion mondial de raliuri: Opel Ascona 400 soseşte la Nürburgring, cu pilotul Walter Röhrl
  • Campion de turisme: câştigătorul ITC, modelul Opel Calibra V6, pilotat de Manuel Reuter
  • Eroi vintage: Rennwagen în 1903, Grand Prix în 1913, cu participarea „Monstrului Verde”
  • CEO-ul Opel, dr. Karl-Thomas Neumann, la volanul modelului Rekord C, „Văduva Neagră”


Rüsselsheim. Opel va face spectacol în faţa celor 60.000 de spectatori aşteptaţi la ediţia cu numărul 41 a concursului AvD Oldtimer Grand Prix de la Nürburgring. Douăzeci de vedete din cei 110 ani de istorie a sportului cu motor Opel vor fi prezente week-end-ul acesta (9 – 11 august) la Eifel, atunci când se va reuni elita curselor de autovehicule vintage. Fie că este vorba despre Grand Prix, campionatul de raliuri sau campionatul de turisme, marca reprezentată de inscripţia clasică Opel şi, mai târziu, de fulgerul de pe grila radiatorului a avut un rol major în sportul cu motor timp de peste un secol. La Nürburgring vor participa modelul de curse pe distanţe lungi Opel Astra OPC Cup şi autovehiculul sport ADAM Rallye Cup din campionatul actual de curse, precum şi unii membri ai conducerii care sunt fani ai sportului cu motor. Aceştia vor fi conduşi de dr. Karl-Thomas Neumann, care sâmbătă va lua chiar parte la acţiune, pilotând turismul Rekord C, poreclit „Văduva Neagră” în tururile demonstrative de pe circuitul de Grand Prix.

Istoria glorioasă a sportului cu motor Opel începe cu legendara cursă Opel din 1903. În primele zile ale sportului cu motor, veteranul London-Brighton era deja echipat cu un arbore cardanic în spate. Cu doar zece ani mai târziu, un autovehicul de curse de succes de la Grand Prix etala deja caracteristici tehnice cum ar fi arbori cu came în chiulasă cu acţionare cu arbore vertical şi patru supape per cilindru. Aceasta era excepţionala tehnologie Opel din 1913, asigurând deja viteze de până la 170 km/h. Iar după doar un an de dezvoltare, autovehiculul de curse Opel a fost transformat într-un gigant, cu o cilindree de 12,3 litri, o putere de 260 cp şi o viteză maximă fenomenală, de 228 km/h. Această valoare a vitezei era ceva nemaiîntâlnit pentru vremea respectivă şi a fost atinsă de „Monstrul Verde”, în special în cadrul curselor interminabile, în linie dreaptă de pe plajă.

Spre deosebire de acestea, termenul cheie în raliuri este „viraj”. Iar maestrul drift-urilor spectaculoase este modelul Opel Ascona, în special cu Walter Röhrl la volan. Pilotul de excepţie a câştigat Campionatul European la volanul unui Ascona A în anul 1974 (avându-l copilot pe Jochen Berger) şi Campionatul Mondial de Raliuri în 1982, împreună cu Christian Geistdörfer, cu un Ascona 400. Autovehiculul de la campionatul mondial se va întrece din nou la ediţia din 2013 a Oldtimer Grand Prix.
Opel a impresionat, de asemenea, pe pistele de curse în istoria recentă. Vedeta echipei mărcii este, fără îndoială, modelul Cliff Calibra. Manuel Reuter a câştigat în 1996 Campionatul de Turisme la volanul unui turism de clasa 1 cu tracţiune integrală. ITC a derivat din DTM (Campionatul German de Turisme) şi a devenit o competiţie internaţională. Modelul Opel Calibra V6 i-a dominat pe ceilalţi concurenţi, de la Alfa Romeo la Mercedes, care erau echipaţi cu tehnologie de Formula 1.

Anii ’60 şi ’70 au reprezentat perioada de glorie a „tunării”, prin care autovehiculele sport de serie erau transformate în maşini de curse spectaculoase. Vedetele acelei epoci au fost modelul Opel Commodore A, de la Klaus Steinmetz, două Opel GT de la Virgilio Conrero, precum şi cel mai puternic Opel GT din toate timpurile, cu o putere de 280 cp, de la regele motoarelor, Ulrich Gerent.


Chevrolet îşi echipează gama de autovehicule cu o mulţime de funcţii noi

$
0
0
  • Ediţia specială Spark Bubble disponibilă pe pieţe selectate
  • Funcţiile de sporire a siguranţei includ asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort pe bază de radar, sistemul avansat de asistenţă la parcare
  • Chevrolet îşi extinde oferta de sisteme MyLink



FRANKFURT – La ediţia 2013 a Salonului Auto de la Frankfurt, Chevrolet va prezenta o mulţime de funcţii noi de sporire a confortului şi siguranţei pentru gama sa de modele. Printre accentele de design se numără noua ediţie Spark Bubble, care va transforma şi mai mulţi clienţi în fani ai celui mai popular model Chevrolet din Europa.

„Ne străduim în permanenţă să oferim clienţilor noştri cel mai bun raport calitate - preţ”, a declarat dr. Thomas Sedran, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe. „Anul acesta venim cu noile sisteme Chevrolet MyLink, mai multe funcţii de siguranţă şi confort, precum şi motoare noi cu un nivel mai mic al emisiilor, cum ar fi modelul diesel de 1,7 l, cu emisii de CO2 de 99 g per km, din dotarea Chevrolet Cruze”, a adăugat Sedran.

Ediţia Spark Bubble asigură mai mult confort şi un aspect de excepţie
Pe pieţele europene selectate, clienţii pot comanda noul Spark Bubble, o ediţie specială a popularului autovehicul de oraş. Acesta are o bară de protecţie sport, benzi de protecţie laterale, jante din aliaj de 15 inch vopsite în alb, precum şi autocolante Bubble jucăuşe de culoare albă sau roz pe aripile faţă. Consola centrală şi inserţiile au fost stilizate pentru a se asorta cu culorile vesele ale exteriorului. Scaunele au tapiţerie din piele sintetică.

În plus, cel mai de succes model Chevrolet din Europa va oferi o siguranţă îmbunătăţită, datorită sistemului electronic de control al stabilităţii (ESC), oferit ca dotare standard şi va respecta prevederile standardului de emisii Euro5+. 

La interior, panoul de instrumente şi ornamentele au fost restilizate. Pentru majoritatea nivelurilor de echipare este disponibil un radio nou cu conexiune Bluetooth. Dotările din interior includ, de asemenea, un CD player, dar şi conexiuni USB şi aux-in. Pentru streaming audio şi funcţia de apelare hands-free pot fi utilizate butoanele de comandă de pe volan.

Modelul Chevrolet Aveo primeşte o cameră video pentru marşarier
Clienţii care intenţionează să cumpere un Aveo cu sistem audio Chevrolet MyLink aşteaptă cu nerăbdare să utilizeze camera video pentru marşarier oferită standard. Dispozitivul este conectat la ecranul tactil de înaltă rezoluţie de şapte inch al sistemului audio şi face ca intrarea şi ieşirea din spaţiile înguste de parcare să fie mai sigură şi mai confortabilă.

Nivelurile de echipare superioare ale modelului Chevrolet Aveo vor include semnalizatoare de direcţie elegante cu tehnologie LED, montate în oglinzile exterioare.

Modelul Cruze dispune de a doua generaţie a sistemului MyLink, mai multe opţiuni pentru sisteme de propulsie şi funcţii de siguranţă noi
Noul model Cruze va fi disponibil cu două sisteme MyLink diferite, ambele având capacitatea de a integra perfect conţinutul smartphone-ului. Pe lângă sistemele Chevrolet MyLink existente, pentru nivelurile de echipare superioare va fi oferit un sistem MyLink nou, cu afişarea meniului prin pictograme.

Acesta asigură un sistem de navigaţie integrat, CD player, un sistem de recunoaştere vocală şi funcţie de sinteză vocală a textului. Ambele sisteme pot fi actualizate imediat ce apar software-uri şi aplicaţii noi.

Începând cu toamna viitoare, va fi disponibilă o gamă de patru motoare pe benzină pentru toate versiunile modelului Cruze: un motor cu aspiraţie naturală de 1,4 l (100 cp/75 kW), un motor turbo de 1,4 l (140 cp/103 kW), un motor de 1,6 l (117 cp/86 kW) şi un motor de 1,8 l (141 cp/104 kW). Gama de motoare diesel, care în momentul de faţă este formată din motorul de 1,7 l (130 cp/ 96kW) şi cel de 2,0 l (163 cp/120 kW), va fi completată de o variantă de 110 cp (81 kW) a motorului diesel de 1,7 l. Aceasta din urmă are cea mai mică amprentă de carbon dintre toate motoarele oferite pentru modelul Cruze, de numai 99 g de CO2 per km.

Pentru nivelurile de echipare superioare ale modelelor din familia Cruze, Chevrolet oferă asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort lateral, o funcţie de siguranţă care identifică autovehiculele ce se apropie în unghiul mort prin intermediul unui sistem radar. În cazul unor situaţii potenţial periculoase, şoferul este atenţionat prin aprinderea unui afişaj de culoarea chihlimbarului în cadrul oglinzii exterioare din partea dreaptă sau stângă. Afişajul se va aprinde intermitent în cazul în care şoferul încearcă să acţioneze un semnalizator de direcţie atunci când în unghiul mort lateral se află un obiect. Oglinzile exterioare vor fi echipate cu semnalizatoare de direcţie cu tehnologie LED integrate.

Chevrolet Orlando prezintă sistemul avansat de asistenţă la parcare
Modelul Orlando va oferi asistenţă pentru monitorizarea unghiului mort lateral. Sistemul include senzori cu ultrasunete care detectează autovehiculele care se apropie în unghiul mort şi avertizează şoferul prin aprinderea unei pictograme în cadrul oglinzilor exterioare.

În plus, modelul Orlando va asigura o parcare mai confortabilă în zonele urbane, datorită sistemului avansat de asistenţă la parcare oferit pentru nivelurile superioare de echipare. La viteze reduse, sistemul de asistenţă la parcare identifică locurile de parcare adecvate şi îi asigură şoferului instrucţiuni de manevrare a autovehiculului.

Datorită noului sistem Chevrolet MyLink pe bază de pictograme, cu ecran tactil color de înaltă rezoluţie, de şapte inch, va fi posibilă integrarea perfectă a conţinutului smartphone-ului. Noul sistem audio va fi oferit standard şi, în funcţie de nivelul de echipare, pachetul poate include o cameră video pentru marşarier şi un sistem de navigaţie integrat.

În acelaşi, timp, pasagerii din spate vor beneficia de scaunele cu încălzire de pe al doilea rând, care sunt disponibile pentru nivelurile de echipare superioare.

Modificările aduse exteriorului includ semnalizatoare de direcţie cu tehnologie LED integrate în oglinzile exterioare, precum şi capace de roţi noi, de 16 inch şi jante din aliaj de 17 şi 18 inch. Motorul pe benzină de 1,4 l, cu supraalimentare şi eficienţă dovedită al modelului Orlando poate fi oferit acum împreună cu o transmisie automată cu şase trepte de viteză.

Modelul Malibu cu motor diesel este mai eficient
Dealerii Chevrolet din Europa au început să ofere versiunea îmbunătăţită a modelului Malibu cu motor diesel de 2,0 l. Varianta cu transmisie manuală este echipată standard cu sistemul Start/Stop şi are un consum redus de carburant, de 4,7 l/100 km în regim mixt. Nivelul emisiilor de CO2 este de 125 g per km. Printre celelalte îmbunătăţiri pot fi enumerate o cameră video pentru marşarier pentru nivelurile de echipare superioare, precum şi un semnal de oprire de urgenţă care este activat la toate variantele în timpul frânării de urgenţă.

Modelul Trax este disponibil acum în varianta cu tracţiune pe puntea faţă a motorului turbo de 1,4 l.
Varianta cu motor pe benzină cu supraalimentare (1,4 l) a SUV-ului de dimensiuni reduse Chevrolet Trax va fi disponibilă, începând din toamna viitoare, cu tracţiune pe puntea faţă. Echipată cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză, această variantă a modelului Trax poate accelera de la zero la 100 km/h în doar 9,5 secunde. Consumul de carburant în regim mixt este de 6,0 l/100 km cu sistemul Start/Stop, ceea ce înseamnă emisii de CO2 de 139 g per km. Pentru această opţiune de sistem de propulsie este disponibilă şi o cutie de viteze automată.


Premieră mondială la IAA: puternicul Opel Cascada cu motor de 147 kW/200 CP

$
0
0
  • Noul motor turbo cu injecţie directă de înaltă performanţă, cu cilindree de 1,6 l şi cuplu de până la 300 Nm
  • Experienţa conducerii cu acoperişul coborât şi o viteză maximă de până la 235 km/h
  • Rafinament de primă clasă şi consum moderat de carburant
  • Premiera va avea loc în septembrie la Frankfurt, vânzările vor începe în toamna lui 2013


Rüsselsheim.  Versiunea extrem de puternică a noii generaţii de motoare Opel 1.6 SIDI turbo ce dezvoltă o putere de 147 kW/200 cp, generează un cuplu maxim de 300 Nm şi atinge o viteză maximă de 235 km/h va avea premiera mondială pe Opel Cascada în cadrul ediţiei de anul acesta a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA), din 12 – 22 septembrie. Cu această ocazie, Opel va expune pentru prima dată versiunea de înaltă performanţă a noii decapotabile de dimensiuni medii clasată în vârful portofoliului Cascada pe benzină şi care poate fi recunoscută cu uşurinţă şi datorită celor două ţevi de eşapament. Motorul face parte din gama de unităţi de propulsie Opel cu patru cilindri şi injecţie directă de benzină (SIDI = Spark Ignition Direct Injection) cu design complet nou şi este a doua variantă nouă care atinge nivelul maxim de putere din clasa de motoare Opel de 1,6 litri. Aceasta se alătură motorului 1.6 SIDI turbo de 125 kW/170 cp, care a debutat deja cu ocazia lansării pe piaţă a modelului Cascada în cursul primăverii trecute.

„Motorul 1.6 SIDI turbo complet nou, chiar şi mai puternic, de 200 cp ce debutează la Salonul Auto IAA face ca modelul nostru Cascada de dimensiuni medii să devină o ofertă extrem de atrăgătoare pentru cumpărătorii de decapotabile. Noul motor pe benzină, cel mai performant din gama sa, măreşte portofoliul de motoare pentru Cascada, fiind un campion al cuplului şi puterii, gamele noastre de motorizări pe benzină şi diesel îmbogăţindu-se acum cu două motoare de top, foarte puternice – SIDI turbo de 200 cp şi cuplu de 300 Nm şi BiTurbo CDTI de 195 cp şi cuplu de 400 Nm. Astfel, Cascada oferă o combinaţie rară între performanţe ridicate şi plăcerea de a conduce cu acoperişul coborât”, a declarat Martin Vögler, Global Chief Engineer MGE Engines.

Primă clasă: cel mai înalt nivel al cuplului, puterii şi rafinamentului
Pe lângă faptul că dezvoltă o putere mai mare cu 11%, noua unitate de propulsie 1.6 SIDI turbo de 147 kW/200 cp generează şi un cuplu maxim de 300 Nm cu funcţie de amplificare, cu 70 Nm mai mare decât predecesorul său, motorul turbo de 1,6 litri, o creştere de nu mai puţin de 30%. În acelaşi timp, noul motor cu putere de 125 cp per litru de cilindree se clasează pe cel mai înalt nivel în mediul competitiv al clasei din care face parte.

Datorită acestor caracteristici, modelul Cascada atinge o viteză maximă de 235 km/h. Deși are performanțe puternice, decapotabila de dimensiuni medii consumă doar 6,7 litri de carburant per 100 km (158 g de CO2/km, date preliminare, în conformitate cu Regulamentul [CE] nr. 715/2007).

Inima motorului SIDI turbo este noul bloc motor care poate rezista unei presiuni maxime de combustie în cilindru de până la 130 bar. Blocul motor este fabricat din fontă cenuşie şi are o placă de bază din aluminiu. Pentru modelul de 200 cp a fost dezvoltat un tip diferit de piston faţă de cel al versiunii de 170 cp, iar raportul de compresie a fost redus de la 10,5 la 9,5:1. Inginerii Opel au dorit să îmbine puterea ridicată dezvoltată cu o rulare uniformă plăcută, pentru a asigura un confort de excepţie. Pentru aceasta, au efectuat numeroase optimizări ale sistemelor de admisie şi evacuare. Ca urmare a acestor măsuri de proiectare, şoferul şi pasagerii vor beneficia de o rulare la ralanti silenţioasă şi uniformă şi de un sunet plăcut, chiar şi la viteze, turaţii şi sarcini ridicate. Suspensia faţă exclusivistă HiPerStrut (High Performance Strut) îmbunătăţeşte şi mai mult aceste caracteristici rafinate de conducere.

Noul motor 1.6 SIDI turbo cu o putere de 147 kW/200 cp întregeşte portofoliul de motoare pentru modelul Cascada, fiind cel mai puternic membru al acestuia, astfel că acum sunt disponibile patru sisteme de propulsie pe benzină. Din aceeaşi categorie mai fac parte motoarele 1.4 turbo de 88 kW/120 cp şi de 103 kW/140 cp, precum şi unitatea de 1,6 litri cu injecţie directă de benzină şi putere de 125 kW/170 cp. În materie de diesel sunt disponibile motorul turbo diesel de 2,0 litri şi putere de 121 kW/165 cp şi motorul 2.0 BiTurbo CDTI de 143 kW/195 cp. Ambele au un consum de numai 5,2 litri de carburant la 100 km şi emisii de CO2 de 138 g/km, câştigând eticheta de clasa energetică A în UE.

Motorul cu injecţie directă de benzină, de 200 cp, face parte din ofensiva Opel de modele şi unităţi de propulsie. Producătorul auto va lansa pe piaţă 23 de modele noi într-un interval de cinci ani. Până în anul 2016, Opel va lansa şi trei familii de motoare complet noi şi 13 unităţi de propulsie noi, înnoindu-şi astfel întregul portofoliu de motoare în proporţie de 80%. Noile motoare 1.6 SIDI turbo cu cilindree redusă se evidenţiază prin densitatea mare de putere, precum şi printr-un rafinament de excepţie, combinat cu un consum scăzut de carburant şi emisii de CO2 reduse. În acelaşi timp sunt lansate numeroase transmisii ultramoderne, manuale şi automate. Modelul Cascada 1.6 SIDI turbo de 147 kW/200 cp cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză poate fi comandat începând din toamnă. Motorul va fi prezentat publicului la Salonul Auto IAA pe modelul cabriolet de dimensiuni medii şi ulterior va fi disponibil succesiv pe diverse model Opel. 


Lansarea în premieră în Europa a noului Chevrolet Camaro

$
0
0
  • Noua decapotabilă Camaro va fi prezentată în premieră la ediţia 2013 a salonului auto IAA
  • Design optimizat din punct de vedere aerodinamic, cu o priză de aer integrată în capotă, o nouă grilă a radiatorului şi lămpi spate orizontale.
  • Noul sistem infotainment Chevrolet MyLink
  • În România, noul Camaro va costa de la 41.157 €



FRANKFURT – La cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, Chevrolet va lansa noul Camaro în versiunile decapotabilă şi coupe.Cu o siluetă aerodinamică şi o postură mai joasă, dar şi cu noul sistem infotainment MyLink de la Chevrolet, cea mai recentă ediţie a renumitului autovehicul american a trecut prin cea mai semnificativă reproiectare de la lansarea celei de-a cincea generaţii a modelului Camaro ca prototip, în 2006.

„Camaro s-a remarcat întotdeauna prin designul emblematic, performanţele înalte şi plăcerea de a conduce, iar noi suntem foarte mândri de noile variante coupe şi decapotabilă”, a declarat dr. Thomas Sedran, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe. „Acestea înglobează noi funcţii de înaltă tehnologie care adaugă un plus de confort şi oferă clienţilor un raport calitate/preţ excelent”, a adăugat Sedran.

Aerodinamică îmbunătăţită
Noul Camaro prezintă caracteristici aerodinamice îmbunătăţite, de înaltă performanţă, care asigură o răcire mai eficientă şi mai multă stabilitate la viteze mari de deplasare.Partea frontală prezintă o grilă inferioară mai lată şi o grilă superioară mai îngustă, în timp ce priza de aer funcţională integrată în capotă contribuie la reducerea temperaturii şi a coeficientului aerodinamic. În partea din spate, capacul portbagajului, lămpile orizontale şi un difuzor de aer completează acest design nou. Atât varianta coupe, cât şi cea decapotabilă sunt echipate cu un spoiler cu o antenă integrată.

Puterea este furnizată de un motor V8 de 6,2 l cu eficienţă dovedită, care funcţionează împreună cu o transmisie manuală sau automată cu 6 trepte de viteză. Modelul cu transmisie automată include funcţia de management activ al carburantului şi sistemul de sincronizare variabilă a supapelor (VVT). Versiunea cu transmisie manuală dezvoltă o putere de 432 cp (318 kW) la turaţii de 5.900 rpm şi generează un cuplu de 569 Nm la 4.600 rpm. Autovehiculul este propulsat de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde pentru versiunea coupe cu transmisie manuală şi în 5,4 secunde pentru versiunea decapotabilă cu transmisie manuală.

Interiorul oferă confort şi conectivitate moderne
Accesul în interiorul noului Camaro se realizează foarte simplu şi confortabil datorită funcţiei standard de acces fără cheie; pentru varianta cu transmisie automată, clienţii pot opta pentru funcţia de pornire de la distanţă a motorului. Pentru locurile din faţă ale variantei coupe pot fi selectate scaunele sport tip bucket Recaro cu tapiţerie din piele şi reglare electrică.

Printre alte detalii interioare se numără un nou afişaj color ce proiectează date pe parbriz şi noul sistem infotainment Chevrolet MyLink, amplasat pe consola centrală. Sistemul este echipat cu un ecran tactil color de 7”, de înaltă rezoluţie şi are un meniu clar, cu afişaj sub formă de pictograme.

Sistemul Chevrolet MyLink oferă utilizatorilor posibilitatea de a deschide agende telefonice, liste de redare personale şi galerii foto stocate în smartphone-uri compatibile. Conectivitatea este asigurată prin portul USB, Bluetooth şi mufa Aux-in. Pe lângă recunoaşterea vocală, sistemul oferă o funcţie de sinteză vocală a textului*, care permite utilizatorului să asculte mesajele text de pe smartphone. Camera video pentru marşarier face parte din dotarea standard a autovehiculului.

În plus, clienţii pot alege să achiziţioneze un sistem de navigaţie integrat, cu hărţi rutiere pentru toate ţările din Europa. La fel ca în cazul tuturor versiunilor Chevrolet MyLink anterioare, proprietarii vor putea actualiza noul sistem cu aplicaţii dedicate imediat ce acestea vor fi disponibile.

Preţ competitiv
Noul Camaro va ajunge la reprezentanţele Chevrolet selectate din Europa spre finalul acestui an. În România, noul Camaro coupe va costa de la 41.157 €, iar versiunea decapotabilă de la 46.157 €.

Modelul Camaro oferă mult mai mult decât calităţi deosebite şi preţ accesibil. Puterea robustă, designul emblematic şi atributele sale unice de autovehicul sport au câştigat inima şi au incitat imaginaţia unui număr mare de persoane, constituind de zeci de ani subiectul multor postere, tricouri şi piese muzicale.

Conform descrierii celebre făcute jurnaliştilor în vara anului 1966, modelul Camaro original era un „mic animal feroce care se hrăneşte cu mustangi”, fiind construit în jurul unei structuri monovolum şi al unui motor de 3,9 l cu şase cilindri în linie. De atunci şi până în prezent, cinci generaţii din ce în ce mai performante ale modelului Camaro au încântat fanii auto din lumea întreagă. Până în 1968, autovehiculele Camaro erau asamblate în două uzine General Motors europene: Anvers, Belgia şi Biel, Elveţia. Performanţa a fost întotdeauna un ingredient esenţial al ADN-ului modelului Camaro şi, prin urmare, a fost dovedită în cadrul multor forme de competiţii auto.

Un element specific al stilului de viaţă american, la fel ca plăcinta de mere şi jocul de baseball, autovehiculul Camaro a fost utilizat în mai multe filme produse la Hollywood, cum ar fi Runaway Bride (1999), A Walk to Remember (2003), şi, desigur, Transformers (2007, 2009, 2011), în care autovehiculul sport Chevrolet Camaro a avut un rol principal, întruchipând personajul Bumblebee.

În martie 2013, în cadrul Salonului Auto de la New York a fost prezentată publicului cea mai recentă ediţie a modelului Camaro Z28, considerat de mulţi ca fiind cel mai emblematic şi mai exclusivist model din istoria Camaro. Propulsat de un motor V8 de 7,0 l dezvoltat împreună cu echipa Corvette Racing şi capabil să dezvolte o putere estimată la 500 cp (373 kW) şi să genereze un cuplu de 637 Nm, noul Camaro Z28 este echipat în mod corespunzător pentru a respecta tradiţia mărcii cu care se mândreşte.

Datele tehnice sunt preliminare
* Disponibilitatea în limba locală a funcţiei de recunoaştere vocală şi a celei de sinteză vocală a textului depinde de piaţă.

Opel ADAM, cu şi mai multe optiuni individualizare la IAA

$
0
0


Modelul şic Opel ADAM îşi va consolida rolul de lider în calitate de campion real al individualizării în lunile următoare, cu suplimentarea opţiunilor de interior şi exterior. La Salonul Auto de la Frankfurt, Opel va arăta o mostră din ceea ce se pot aștepta clienții. ADAM se va prezenta la standul Opel din Hala 8 în două noi culori de caroserie, cu o nouă culoare de acoperiş, noi modele de roți și noi elemente grafice. În interior, autovehiculul de oraș elegant oferă un decor nou pentru tabloul de bord, consola centrală şi uşi, noi tapiţerii ale scaunelor, desene și modele suplimentare ale plafonului. Toate acestea cresc foarte mult posibilităţile de personalizare - la acest moment ADAM oferă nu mai puțin de 61.000 de combinații posibile pentru exterior și peste 82.000 de interior - și face din micul Opel campionul individualizării prin excelență, ceea ce permite clienţilor ADAM să-şi creeze maşina de vis.

Opel extinde portofoliul ADAM cu culori noi de caroserie atrăgătoare: sofisticata Mahogany Brown şi orbitorul albastru Arden. Noua culoare acoperișului, un verde bej viu, stralucitor, Limelight Green, atrage atenţia instant. Așa cum se va vedea pe un ADAM alb la standul Opel la IAA, culoarea acoperişului este, de asemenea, disponibilă pentru bara grilei și carcasele oglinzilor laterale. Clienții ADAM pot aduce, de asemenea, noile culori exterioare în mașină, pe elemente de decor și pe panoul de bord. Această varietate largă de noi opțiuni pentru artistul individualizării neconvenţionale este disponibilă din ianuarie 2014.

Modelele expuse la IAA arată, de asemenea, că ADAM nu este numai extrem de colorat, ci că este şi cea mai bine conectată maşină mică. Sistemul infotainment Opel personalizabil și foarte accesibil IntelliLink face disponibile în maşină noi formate media, precum cele mai populare smartphone-uri și aplicații disponibile în mașină. Un mare avantaj este că IntelliLink este compatibil atât cu iOS Apple și smartphone-uri Android.


Noile motoare Opel Insignia diesel şi pe benzină, cele mai bune din clasa lor din punct de vedere al economiei de carburant

$
0
0
  • Noul motor turbo diesel: modelul CDTI de 120 şi 140 cp, cu un consum de doar 3,7 l/100 km şi emisii de CO2 de 99 g/km
  • Noul model ecologic: 1.4 Turbo respectă prevederile standardului de emisii Euro 6 şi consumă doar 5,2 l de benzină la 100 km
  • Noile unităţi turbo pe benzină cu sistem de injecţie directă: extrem de eficiente, puternice şi cu funcţionare uniformă
  • Noi caracteristici aerodinamice: versiunile Insignia cu 5 uşi şi Sports Tourer au cele mai bune valori ale coeficientului aerodinamic din lume


Rüsselsheim.  Noul Opel Insignia îşi face debutul public la cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto Internaţional de la Frankfurt (IAA), care va avea loc în perioada 12 – 22 septembrie. Modelul vârf de lance al Opel impresionează prin introducerea sub capotă a tehnologiei de ultimă generaţie, pe lângă stilul său atrăgător şi adoptarea unei generaţii complet noi de sisteme infotainment. Motoarele puternice, extrem de eficiente, cu injecţie directă, cum ar fi cele două unităţi de propulsie turbo noi, pe benzină şi o nouă unitate turbo diesel cu emisii de CO2 de 99 g/km, contribuie la extinderea portofoliului vast de sisteme de propulsie. Pentru modelele cu patru şi cinci uşi cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi sistem Start/Stop, ambele variante de putere (88 kW/120 cp şi 103 kW/140 cp) consumă doar 3,7 litri de carburant per 100 km în regim mixt (în conformitate cu Regulamentul [CE] nr. 715/2007), iar modelul Sports Tourer are un consum de 3,9 l/100 km. Prin urmare, modelul Opel Insignia 2.0 CDTI este cel mai eficient motor diesel din clasa sa din punctul de vedere al consumului de carburant, fapt care îl plasează în clasa germană de eficienţă A+. De asemenea, o multitudine de îmbunătăţiri ale şasiului asigură o dinamică de conducere mai mare şi un confort sporit la rulare. În acelaşi timp, inginerii au proiectat o caroserie şi mai aerodinamică pentru noul Insignia. Cu un coeficient aerodinamic sub 0,25, modelul Insignia este cel mai aerodinamic hatchback din lume.

„Noul Opel Insignia oferă exact ceea ce aşteaptă clienţii de la un model prestigios din clasa autovehiculelor de dimensiuni medii. Motoarele avansate, ce generează un cuplu ridicat, îmbină puterea cu un nivel exemplar al consumului de carburant şi, împreună cu şasiul nostru premium, asigură o varietate de senzaţii la conducere, de la o funcţionare uniformă şi lină la un stil sportiv, cu senzaţii tari”, a declarat Michael F. Ableson, Vicepreşedinte Inginerie GM Europe şi membru al consiliului de administraţie Adam Opel AG.

Produs de vârf: unitatea turbo diesel cu emisii de 99 grame în două variante de putere
Portofoliul vast de motoare al noului Insignia asigură performanţe şi confort fără compromisuri. Acesta include unităţi cu propulsie pe trei tipuri de carburant: benzină, motorină şi GPL (gaz petrolier lichefiat), oferind acum o gamă largă de valori ale puterii dezvoltate, de la 81 kW/110 cp la 184 kW/250 cp.

Noul model Insignia 2.0 CDTI este campionul economiei de carburant şi al caracterului ecologic. Noul motor turbo diesel de 2,0 litri, cu putere de 88 kW/120 cp sau 103 kW/140 cp, are emisii de CO2 de doar 99 g/km (Sports Tourer: 104 g/km CO2) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007, fapt care îl plasează în clasa de eficienţă A+. Modelele cu patru şi cu cinci uşi, cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi sistem Start/Stop consumă doar 3,7 litri de carburant per 100 km în regim mixt (Sports Tourer: 3,9 l/100 km): cele mai bune valori din cadrul acestei clase de autovehicule. Beneficiarii principali sunt mediul înconjurător şi portofelele proprietarilor. Comparativ cu predecesorul său, noua versiune de 103 kW/140 cp asigură o putere mai mare cu zece cai putere şi consumă cu 14% mai puţin carburant, având emisii de CO2 mai mici cu 13%. Chiar şi în configuraţia mai puternică, de 120 kW/163 cp, motorul turbo diesel de 2,0 litri are un consum de carburant de numai 4,3 litri per 100 km şi emisii de CO2 de doar 114 g/km (Sports Tourer: 4,5/100 km şi 119 g de CO2/km), ceea ce îl plasează, de asemenea, în cea mai bună clasă de eficienţă energetică A+.

Motoarele 2.0 CDTI generează, de asemenea, un cuplu de excepţie. Versiunea de 88 kW/120 cp are valori ale cuplului de până la 320 Nm, iar cea de 103 kW/140 cp asigură un cuplu maxim de 370 Nm. Versiunea de 120 kW/163 cp, disponibilă cu tracţiune pe puntea faţă sau tracţiune integrală, generează un cuplu de 380 Nm, mai mare cu 10 Nm. Valorile cuplului maxim sunt atinse datorită unei funcţii automate de amplificare, care este activată la sarcina totală a motorului. 
Cea mai performantă unitate diesel a modelului Insignia este modelul 2.0 BiTurbo CDTI de 143 kW/195 cp. Acest motor diesel de înaltă performanţă dezvoltă un cuplu impresionant de 400 Nm şi se distinge prin reacţii foarte prompte, precum şi o forţă de tracţiune de excepţie, la o gamă largă de turaţii, datorită celor două turbocompresoare secvenţiale în două trepte. Comprimarea aerului de admisie efectuată de cele două turbocompresoare asigură un răspuns rapid la accelerare şi dezvoltă puterea necesară în mod uniform. Sistemul de două intercoolere asigură răcirea optimizată a aerului comprimat din cele două turbocompresoare. Modelul BiTurbo sedan cu transmisie cu şase trepte de viteză accelerează de la zero la 100 km/h în doar 8,7 secunde şi atinge o viteză maximă de 230 km/h (Sports Tourer: 8,9 secunde şi 225 km/h), cu un consum de numai 4,7 litri per 100 km. Emisiile sale de CO2 de 125 g/km îl plasează, de asemenea, în clasa exemplară de eficienţă A (Sports Tourer: consum de 4,9 l/100 km şi emisii de CO2 de 129 g/km). Pe lângă tracţiunea pe puntea faţă şi transmisia manuală, modelul Insignia BiTurbo este disponibil şi cu tracţiune integrală adaptivă şi o transmisie automată cu şase trepte de viteză.

Puternic, rafinat şi economic: motorul SIDI turbo pe benzină de generaţie nouă
În gama motoarelor pe benzină, în prim plan este lansarea a două motoare noi cu injecţie directă: o unitate SIDI (Spark Ignition Direct Injection) turbo de 2,0 litri, cu putere de 184 kW/250 cp şi cuplu maxim de 400 Nm şi motorul 1.6 SIDI turbo complet nou, cu putere de 125 kW/170 cp şi cuplu de 260 Nm (până la 280 Nm cu amplificare), disponibil de la turaţii de 1.650 rpm.

Trăsăturile distinctive sunt dezvoltarea unei puteri de excepţie, rularea extrem de rafinată şi economia mare de carburant. Motorul 1.6 SIDI turbo al modelelor cu patru şi cinci uşi consumă numai 5,9 litri de carburant per 100 km şi are emisii de CO2 de doar 139 g/km (în conformitate cu Regulamentul [CE] nr. 715/2007), iar cu modelul Sports Tourer consumă 6,2 l/100 km şi are emisii de CO2 de 146 g/km. Aceasta constituie o îmbunătăţire cu aproape 16% comparativ cu modelele propulsate de motorul 1.6 turbo precedent. Motorul funcţionează pe benzină Regular şi Super.

Pentru a oferi un consum de carburant foarte redus, performanţe şi rafinament de excepţie, care să asigure un confort de conducere excelent, obiectivele cheie în procesul de dezvoltare a noului motor 1.6 SIDI au fost reducerea nivelurilor de zgomot şi vibraţii şi eliminarea sunetelor neobişnuite. Optimizarea sistemelor de admisie şi de evacuare a inclus decuplarea capacului arborilor cu came de la chiulasă prin intermediul unor mecanisme specifice de fixare şi un sistem de etanşare. În acest fel, inginerii au putut reduce în mod substanţial nivelul de zgomot generat de motoarele cu injecţie directă de benzină şi ardere intermitentă. Ca urmare a acestor măsuri de proiectare privind nivelul de zgomot, şoferii şi pasagerii modelului Insignia vor beneficia de o rulare silenţioasă şi uniformă şi de un sunet plăcut, chiar şi la viteze, turaţii şi sarcini ridicate. Arborii de echilibrare integraţi în cavităţi de-a lungul blocului de cilindri contribuie, de asemenea, la aceste îmbunătăţiri. Motorul turbo de 1,6 litri cu injecţie directă este singura unitate pe benzină din clasa sa de cilindree echipată cu doi arbori de echilibrare de acest tip.

Ambele motoare, 1.6 şi 2.0 SIDI turbo pot fi comandate cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi sistem Start/Stop sau cu o transmisie automată nouă cu şase trepte de viteză şi nivel redus de frecare. Pe lângă versiunea cu tracţiune pe puntea faţă, unitatea SIDI Turbo de 2,0 litri este disponibilă şi pentru versiunea cu tracţiune integrală.

La lansarea sa pe piaţă, varianta de bază a modelului pe benzină, motorul 1.4 turbo cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi sistem Start/Stop, are un consum foarte redus de carburant şi este extrem de ecologică (în conformitate cu Euro 6). Unitatea dezvoltă o putere de 103 kW/140 cp şi generează un cuplu de 200 Nm (220 Nm cu amplificare), având nevoie de doar 5,2 litri de carburant per 100 km şi emisii de CO2 de 123 g/km(Sports Tourer: 5,6 l/100 km şi 131 g de CO2/km, în conformitate cu Regulamentul [CE] nr. 715/2007).

O altă opţiune, extrem de economică, este unitatea de propulsie Insignia 1.4 LPG (gaz petrolier lichefiat) de 103 kW/140 cp, ce generează un cuplu maxim de 200 Nm. La fel ca unitatea pe benzină, aceasta respectă cerinţele exigente ale viitorului standard de emisii Euro 6. Având un consum de 7,6 l/100 km (Sports Tourer: 7,9 l/100 km) în regim mixt şi un nivel redus al emisiilor de CO2, de 124 g/km (Sports Tourer: 129 g/km CO2), modelul Insignia pe GPL se află pe primul loc în clasa A de eficienţă energetică. Un alt avantaj, pe lângă emisiile reduse şi costul mic al carburantului, este autonomia sa extinsă: în cazul funcţionării mixte, pe GPL/benzină, puteţi parcurge până la 1.700 de kilometri, fără să trebuiască să opriţi pentru realimentare.

Aerodinamic: modelul Insignia este lider în domeniul aerodinamicii
Consumul de carburant extrem de redus este, de asemenea, rezultatul designului optimizat din punct de vedere aerodinamic al caroseriei noului Insignia, ce integrează multe măsuri de reducere a coeficientului aerodinamic. Acestea includ acoperiri extinse ale părţii inferioare a caroseriei, buzele mai late ale spoilerului faţă, carcase ale lămpilor spate care sporesc separarea curenţilor de aer şi un spoiler integrat în capacul portbagajului.

Modelele Insignia 2.0 CDTI cu sistem Start/Stop şi putere de 88 kW/120 cp sau 103 kW/140 cp sunt echipate şi cu un element aerodinamic suplimentar ultra-modern: un obturator activ de aer în partea frontală. Fluxul de aer care trece prin grila frontală, pentru a răci motorul, contribuie cu până la 8% la forţa totală de rezistenţă la înaintare a autovehiculului. Pentru a reduce acest efect, un obturator din partea de jos a grilei frontale se închide automat, pentru a preveni pătrunderea aerului şi crearea de turbulenţe. Un avantaj suplimentar la pornirea la rece este încălzirea mai rapidă a motorului, care asigură şi reducerea consumului de carburant şi a emisiilor de CO2. Ori de câte ori motorul are nevoie de aer pentru răcire, obturatorul se deschide automat. Luând în considerare toate îmbunătăţirile, inginerii de la Opel au reuşit să asigure noului Insignia un nivel al performanţelor aerodinamice care impune noi standarde. Având valori extraordinar de mici ale coeficientului aerodinamic, sub 0,25 pentru Insignia hatchback şi 0,28 pentru Sports Tourer, ambele modele sunt cele mai aerodinamice autovehicule de serie din lume pentru variantele lor de caroserie.

La alegerea şoferului: configuraţie confortabilă sau sportivă a şasiului
Deşi pune foarte mult accentul pe eficienţă în ceea ce priveşte consumul de carburant, noul Insignia nu face compromisuri în materie de confort. În plus, vârful de lance al mărcii Opel se afirmă şi din punctul de vedere al şasiului. Deşi modelul Insignia a primit deja multe premii pentru confortul la rulare, manevrabilitate şi ţinută la drum, noua ediţie îl depăşeşte. Inginerii Opel au efectuat numeroase îmbunătăţiri ale şasiului, inclusiv ale amortizoarelor, barelor antiruliu şi sistemului de direcţie, rezultatul fiind scăderea nivelului de zgomot şi vibraţii şi un confort şi mai mare. Modelul Insignia este echipat acum cu amortizoare noi şi aşa-numitele arcuri cu revenire, iar braţele oscilante complet noi ale suspensiei şi carcasele suportului au fost integrate în arhitectura punţii, pentru a spori confortul în timpul conducerii. În plus, au fost modificate şi diametrele barelor antiruliu faţă şi spate.

Şasiul premium de excepţie FlexRide de la Opel, cu funcţia sa de recunoaştere adaptivă în timp real a stilului de conducere este utilizat de asemenea la noul Insignia. Acest şasiu inovator influenţează întreaga dinamică de conducere şi include o funcţie de reglare electronică a amortizării, precum şi servodirecţie reglabilă în funcţie de viteză. Şoferul poate alege unul din cele trei moduri de conducere: Standard pentru confort în timpul conducerii, Tour pentru o rulare şi mai lină şi mai confortabilă şi Sport pentru o experienţă de conducere mai directă şi sportivă.


Conceptul Monza: Opel-ul viitorului

$
0
0
  • Vizionar: conceptul Monza oferă o perspectivă asupra strategiei mărcii Opel
  • Eficient: utilizare perfectă a spaţiului, design uşor, sisteme de propulsie inovatoare
  • Mereu conectat:  sistem de infotainment revoluţionar cu tehnologie de proiecţie LED
  • Incitant: conceptul Monza reprezintă o nouă interpretare a designului sculptural Opel


Rüsselsheim.  Cu un exterior dezinvolt şi atletic, cu tehnologia unică a proiecţiei în interior, combinată cu conectivitate personalizată şi design modular care favorizează prin excelenţă sistemele de propulsie sustenabile, Opel Monza Concept reprezintă eficienţa stilată şi ultramodernă pe patru roţi. Acesta are rolul de model pentru generaţia viitoare de autovehicule Opel. Conceptul revoluţionar va fi lansat în premieră mondială la Salonul Auto Internaţional (IAA) de la Frankfurt în perioada 12 – 22 septembrie (zilele dedicate presei fiind 10 – 11 septembrie) şi ajută publicul să-şi facă o idee despre ceea ce poate aştepta de la Opel în viitor.

„Conceptul Monza reprezintă autovehiculul Opel al viitorului”, a declarat dr. Karl-Thomas Neumann, CEO Opel. „Pe de o parte, acesta personifică tot ceea ce caracterizează deja marca Opel: precizia germană combinată cu tehnologii inovatoare, totul îmbrăcat într-un design captivant. În plus, abordează aspectele care vor sta la baza dezvoltării generaţiei viitoare de autovehicule Opel: conectivitate maximă şi eficienţă optimă.”

„Conectivitatea este demonstrată de tehnologia inovatoare de proiecţie LED a afişajelor panoului de instrumente şi sistemului de infotainment. Eficienţa îmbracă multiple aspecte, de la designul uşor şi utilizarea optimă a spaţiului interior, până la tehnologia avansată a sistemului de propulsie. Conceptul Monza se bazează pe electrificarea din ce în ce mai extinsă a autovehiculelor pentru deplasările zilnice, de la modelele cu autonomie extinsă la cele cu celule de carburant. Iar în materie de stil, expresia pură a eficienţei are acum o interpretare nouă, elegantă şi atletică a formelor sculpturale ce ne caracterizează. Opel Monza Concept este expresia deplină a viziunii noastre despre autovehiculul viitorului.”

Caracter dezinvolt: stilizarea conferă mai degrabă eficienţă atletică decât forţă pură
Un model Opel Monza a fost deja prezentat în premieră mondială la salonul auto IAA în 1977: era un coupé mare, cu un motor în şase cilindri cu o rulare perfect uniformă. Modelul Monza a fost produs până în 1986, iar apoi a făcut parte din cercul de elită al autovehiculelor legendare. Iar noul concept Monza din prezent îi păşeşte pe urme: forma elegantă a capotei, cu pliul central continuă tradiţia părţii frontale a modelului Monza, cu îndoitura tipică Opel. Prizele de aer mari, de forma unui bumerang din faţa pasajelor roţilor completează eleganta bară cromată care poartă cu mândrie logo-ul mărcii.

Prin conceptul Monza, designerii din echipa condusă de Mark Adams prezintă o nouă interpretare a designului sculptural care a intrat prima dată în producţie cu modelul Insignia. Liniile distinctive alese, designul de înaltă precizie şi contururile impetuoase rămân nucleul filozofiei de design evolutiv „măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană”. Dar o alură nouă, atletică, demonstrează eficienţa autovehiculului din toate punctele de vedere. „Acesta este următoarea etapă îndrăzneaţă a călătoriei noastre spre viitor, dar în acelaşi timp este modul în care demonstrăm că am creat un design consecvent, în care oamenii pot avea încredere”, a declarat Mark Adams, seful Opel design.

Suprafeţele sculpturale ale Monza Concept cu patru locuri, ce are o lungime de 4,69 metri, evocă valurile oceanului care se sparg la ţărm. Aceste suprafeţe cu linii cursive îi conferă un aspect dezinvolt, subliniat şi mai mult de pragurile laterale care se îngustează spre partea din faţă a pasajelor roţilor spate. Acest element unic de stilizare este inspirat de silueta zveltă a unui ogar, lansat într-o cursă plină de eleganţă şi putere. Designul părţilor laterale ale Conceptului Monza asigură accesul şi ieşirea uşoară a pasagerilor din faţă şi din spate, în acelaşi timp subliniind pasajele roţilor spate proeminente şi sportive, care au aceeaşi lăţime ca cele din faţă.

Linia acoperişului Conceptului Monza este extrem de rafinată: la început urmează o formă circulară, ca a unui coupé clasic, pentru ca apoi, chiar înainte de ajunge la hayon, să unduiască uşor în sus. În ciuda aspectului sportiv şi a siluetei joase, cu o înălţime de doar 1,31 metri, nu există nicio pierdere de spaţiu în portbagaj, care are un volum de 500 de litri, şi nu este micşorat nici spaţiul pentru cap, pentru ocupanţi. Acest lucru se întâmplă deoarece întreaga structură a habitaclului este coborâtă cu aproximativ 15 cm faţă de modelele convenţionale.  De fapt, Monza Concept asigură un compartiment pentru pasageri la fel de spaţios ca cel specific autovehiculelor de dimensiuni medii.

Portierele expansive oferă o funcţionalitate maximă şi o perspectivă spectaculoasă în momentul deschiderii. Acestea se ridică la fel ca aripile întinse ale unui condor şi oferă o vedere deplină a habitaclului spaţios, deschis (sau a zonei din jur, văzută din interior) datorită absenţei unui montant B.

Conectivitate: eficient şi bine conectat la viitorul industriei auto
Eficienţa şi conectivitatea sunt elementele principale pe care se axează generaţia viitoare a modelelor Opel. Conceptul Monza oferă o avanpremieră fascinantă a acestor direcţii de dezvoltare. Odată urcat la volanul Monza veţi pătrunde într-o lume complet nouă şi unică a instrumentelor şi infotainment-ului. Cu 35 de ani în urmă, modelul Monza original era deja cu mult înaintea timpului său, având un ecran digital în cadrul postului de conducere. 

Monza Concept continuă inovaţiile prin tehnologia revoluţionară de proiecţie LED. Şoferii nu se mai confruntă cu monitoarele separate care afişează diferite informaţii; aceştia beneficiază acum de o planşă de bord lată, sculptată, care se întinde de la o portieră la alta şi este utilizată ca o suprafaţă unică de proiecţie. Informaţiile şi elementele decorative sunt afişate pe această suprafaţă, pe care şoferul o poate personaliza în funcţie de necesităţi, preferinţe sau dispoziţie. Un număr de 18 proiectoare LED creează un afişaj continuu, adaptabil şi multifuncţional. Aceasta reprezintă o premieră mondială pentru un autovehicul. Fiind utilizată deja în cadrul evenimentelor, această tehnologie a făcut senzaţie cu ocazia unor evenimente importante, cum ar fi Jubileul reginei Elizabeth a Marii Britanii, designerii Opel fiind primii care s-au gândit să o implementeze la bordul unui autoturism. Grafica 3D este impresionantă şi reflectă toate funcţiile importante, de la informaţiile de precizie referitoare la autovehicul şi cele pentru informarea şoferului, până la opţiuni de internet şi de comunicare, precum şi elemente decorative. Atât zona în care sunt afişate informaţiile cât şi fundalul pot fi configurate în mod individual, iar utilizarea se efectuează prin comenzi vocale şi cu ajutorul butoanelor de pe volan.

Eficienţa şi claritatea sunt priorităţi şi în acest caz: când este vorba despre modul de prezentare a informaţiilor, inginerii Opel se concentrează pe cea mai bună şi unică modalitate de a pune datele importante la dispoziţia şoferului. Ideea a fost de a „simplifica prin eliminare”, astfel încât informaţiile referitoare la autovehicul, setările sistemului de navigaţie şi ale smartphone-ului precum şi conexiunile sunt afişate doar când este necesar sau se doreşte. Prin urmare, şoferii pot utiliza numeroase informaţii fără a fi copleşiţi de text sau de imagini. De asemenea, acest lucru face din Monza Concept un model pentru sistemele viitoare de interfaţă om – maşină (HMI), având în vedere că designul său interior se bazează pe cele mai noi descoperiri ale cercetării din acest domeniu.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru conectivitatea smartphone cuprinzătoare din cadrul Monza Concept. Datorită celor trei elemente cheie ale conectivităţii: EU, NOIşi LUMEA ÎNTREAGĂ,şoferii se pot concentra exclusiv asupra experienţei de conducere, pot contacta prietenii şi familia sau chiar se pot conecta la întreaga comunitate de pe internet. În cazul modului EU, sistemul de infotainment deconectează practic smartphone-ul şoferului şi prioritizează informaţiile importante pentru experienţa de conducere. Cu ajutorul modului NOI, pasagerii Monza Concept pot lua legătura cu un grup de persoane selectate, cum ar fi prietenii sau membrii familiei: aceştia se pot conecta la sistemul de infotainment al autovehiculului prin dispozitivele proprii de comunicare pentru a face schimb de informaţii, muzică şi imagini, pentru a discuta sau a stabili întâlniri etc. LUMEA ÎNTREAGĂînseamnă mai mult decât NOI: acest mod permite conexiunea şoferului la practic întreaga lume exterioară. De exemplu, şoferii pot împărtăşi instantaneu online traseul pe care intenţionează să călătorească, prin intermediul unei tablete sau al unui smartphone, astfel încât alte persoane să poată călători împreună cu ei, stabilind un fel de partajare ad-hoc instantanee a autovehiculului. Datorită acestei sistem de infotainment şi tehnologiei inovatoare de conectivitate, Monza Concept demonstrează cât de departe gândesc designerii şi inginerii Opel, pentru ca generaţia viitoare de autovehicule să contribuie la crearea unei societăţi armonioase, conectate.

Senzorii şi tehnologia de conectivitate revoluţionare ale Monza Concept au şi mai multe de oferit: acestea oferă o avanpremieră a stadiului de dezvoltare în care au ajuns sistemele de conectare „Autovehicul la autovehicul” şi „Autovehicul la X”, premizele viitoare ale conducerii autonome, pentru care departamentul de cercetare de la Opel lucrează deja. Prin conectarea pe scară largă a participanţilor la trafic pot fi sporite atât intercomunicaţiile cât şi siguranţa, deoarece situaţiile periculoase din trafic pot fi înregistrate mai din timp şi cu mai multă exactitate decât până acum.

Flexibilitate: design modular pentru diversitatea sistemelor de propulsie
Monza Concept are la bază un design modular ce asigură cea mai mare flexibilitate posibilă în selectarea unui sistem de propulsie. Este posibilă o mare varietate de sisteme de propulsie ce au la bază sporirea electrificării autovehiculelor. Pentru Conceptul Monza care va fi prezentat la salonul auto de la Frankfurt, inginerii au conceput un sistem de propulsie electric cu un sistem de autonomie extinsă pe bază de GNC (gaz natural comprimat), o altă inovaţie ce porneşte de la tehnologia revoluţionară a modelului Ampera. Motorul de ultimă generaţie cu trei cilindri 1.0 SIDI turbo, care este lansat de asemenea în premieră la salonul auto IAA, preia rolul de sistem de extindere a autonomiei. Dar face acest lucru cu gaz natural în loc de benzină, reducând şi mai mult emisiile de CO2 ale autovehiculului. Prin această abordare vizionară, Opel continuă să îmbine potenţialul propulsiei electrice cu avantajele motoarelor cu combustie internă.

„Avem o viziune clară despre cum vor arăta autovehiculele Opel ale viitorului, şi avem şi o strategie limpede despre modul în care vom atinge acest obiectiv. Conceptul Monza asigură o identitate inconfundabilă acestei strategii”, a declarat dr. Karl-Thomas Neumann. „Acesta reprezintă ceea ce aşteaptă clienţii de la noi în anii următori; nu doar în termeni de design, ci şi din punct de vedere al eficienţei şi conectivităţii dintre şoferi şi comunitatea de pe internet. Astfel încât acesta anticipează deja viitorul de zi cu zi în domeniul auto şi are rolul de sursă importantă de inspiraţie pe drumul către destinaţie, şi nu doar pentru Opel.”


Made in Germany: începe producţia noului Insignia la Rüsselsheim

$
0
0

Primele autovehicule Sports Tourer de culoarea smaraldului produse în serie ies de pe linia de asamblare 
Modelul CountryTourer, produs în exclusivitate la Rüsselsheim 


Rüsselsheim.  Începerea producţiei de serie a noului Opel Insignia: a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei din Rüsselsheim primul autovehicul destinat vânzării. În centrul atenţiei s-a aflat o versiune Insignia Sports Tourer de culoarea smaraldului echipată cu noul motor BiTurbo CDTI de 2,0 litri şi putere de 195 cp.

„Acesta este momentul pe care l-am aşteptat cu toţii cu nerăbdare, deoarece noua ediţie a vârfului nostru de lance pe care o prezentăm oficial la Salonul Auto Internaţional (IAA) din septembrie reprezintă următoarea etapă importantă a ofensivei noastre de modele”, a declarat dr. Karl-Thomas Neumann. CEO-ul a lăudat munca de excepţie a întregii echipe. „Au contribuit cu tot ce au: toate cunoştinţele tehnice, întreaga lor experienţă şi toată pasiunea.”

Cu noul Insignia, cei 3.300 de angajaţi de la uzina din Rüsselsheim continuă să scrie povestea de succes care a început în octombrie 2008, odată cu lansarea în producţie a primei generaţii Insignia. După doar un an, modelul Insignia a câştigat titlul de „Maşina Anului în Europa” acordat de un juriu format din jurnalişti de specialitate europeni, după care au urmat multe alte premii. Producătorul auto de la Rüsselsheim este deosebit de mândru de calificativele de top obţinute de vârful de lance al companiei la capitolul calitate. În cadrul raportului DEKRA privind autovehiculele rulate din 2012, modelul Insignia s-a clasat pe primul loc pentru a doua oară consecutiv, având cele mai puţine erori şi înregistrând cele mai bune rezultate în clasa autovehiculelor de dimensiuni medii. În cadrul raportului GTÜ privind autovehiculele rulate din 2013, acesta şi-a demonstrat valoarea de top la două categorii. A fost desemnat drept autovehiculul de cea mai bună calitate din clasa medie, nu doar în categoria autovehiculelor cu o vechime între unu şi trei ani, ci şi în categoria celor între patru şi cinci ani. Până în prezent au fost produse aproximativ 600.000 de unităţi ale modelului vârf de lance al mărcii Opel, cele mai importante pieţe fiind Germania şi Marea Britanie.

Noua generaţie a modelului impulsionează succesul liniei de autovehicule. A fost reînnoit întregul portofoliu de modele Insignia (versiunile cu patru uşi, cu cinci uşi, Sports Tourer şi OPC). Noua generaţie are un design şi mai distinctiv, un post de conducere nou de înaltă calitate şi este echipată cu cea mai nouă generaţie de sisteme infotainment cu utilizare intuitivă. „Sistemele electronice de la bordul vârfului nostru de lance sunt cu adevărat impresionante. Nici măcar autovehiculele foarte costisitoare nu pot concura în acest domeniu!”, a declarat dr. Karl-Thomas Neumann.

În plus, noile motoare de înaltă eficienţă stabilesc noi standarde în segmentul autovehiculelor de dimensiuni medii, inclusiv motoarele pe benzină şi diesel cu cel mai mic consum de carburant din clasa respectivă. Motorul CDTI nou de 2,0 litri cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi sistem Start/Stop consumă doar 3,7 litri de motorină per 100 km şi are emisii de CO2 de numai 99 g/km (NEDC). Iar noul motor 1.4 Turbo cu injecţie directă de benzină consumă doar 5,2 litri de carburant per 100 km, având emisii de CO2 de 123 g/km.

În plus, la linia de start se află deja un nou membru al familiei: modelul Insignia Country Tourer cu tracţiune integrală, garda la sol mai ridicată şi personalitate SUV. Autovehiculul Country Tourer este construit în exclusivitate la uzina din Rüsselsheim, la fel ca toate variantele modelului Insignia.

Dr. Karl-Thomas Neumann: „Opel deţine în prezent cel mai puternic portofoliu din toate timpurile, iar modelul Insignia este o parte foarte importantă a acestuia. Acest autovehicul înglobează standarde înalte de calitate, atenţie la detalii şi puterea de a inova.”


Sursa: Opel Romania

Noul Insignia OPC: premiera mondială a celui mai performant sistem de propulsie Opel

$
0
0
  • Aspect îndrăzneţ: design nou îmbinat cu elementele caracteristice OPC
  • Tehnologie ultramodernă: şasiu modificat pentru o plăcere de a conduce şi mai mare
  • Parametri detaliaţi: afişajul panoului de instrumente oferă informaţii specifice referitoare la motor



Rüsselsheim.  Dezvoltând o putere de 239 kW/325 cp şi generând un cuplu maxim de 435 Nm, Insignia OPC este cel mai performant model din gama Opel. Modelul cu tracţiune integrală îşi face debutul la Salonul Auto Internaţional (IAA) de la Frankfurt (12 – 22 septembrie) cu un aspect nou, împrospătat şi un şasiu modificat.

„Modelul Insignia OPC are o strălucire nouă”, a declarat Michael Ableson, Vicepreşedinte Inginerie GM Europe. „Acordând mare atenţie detaliilor, inginerii noştri i-au asigurat un reglaj fin, de o importanţă decisivă. Acest lucru este evident în design şi în performanţele de conducere chiar şi mai bune. Din acest motiv, modelul OPC se clasează direct pe primele locuri între modelele sport de serie de dimensiuni medii.”

Atenţie la detalii, atât la interior, cât şi la exterior
Noul Insignia OPC impresionează de la prima vedere. Puterea acestuia este subliniată de partea din faţă şi cea din spate restilizate, cu elemente de design purtând semnătura OPC, cum ar fi motivul distinctiv al colţilor din partea frontală şi ornamentul ţevii de eşapament integrat în partea din spate, care evocă tururile de mare viteză de pe circuitul Nürburgring.

Caroseria atrăgătoare include tehnologii de ultimă generaţie. Şasiul OPC a fost îmbunătăţit, punându-se un accent deosebit pe reproiectarea punţii spate, la fel ca în cazul altor membri ai noii familii Insignia, pentru care inginerii au modificat aproximativ 60% din componente. În plus, a fost redus nivelul de zgomot şi vibraţii prin intermediul unor numeroase măsuri de reglare fină. Noul software ESP asigură o adaptare şi mai exactă a dinamicii de conducere, în special ca reacţie la tendinţele de subvirare. Software-ul de amortizare modificat pentru şasiul FlexRide cu amortizoare reglabile asigură o ţinută la drum optimă. Această programare specifică OPC îmbunătăţeşte dinamica de conducere, asigurând un răspuns mai rapid şi mai precis la diferite manevre şi condiţii de drum.

Având o transmisie manuală cu şase trepte de viteză şi tracţiune integrală, modelul Insignia OPC accelerează de la zero la 100 km/h în 6,0 secunde (Sports Tourer: 6,3 secunde) şi atinge o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic). În cazul în care nu este specificată nicio restricţie, modelul OPC cu transmisie manuală atinge o viteză maximă de 270 km/h (Sports Tourer: 265 km/h). Sistemul de frânare Brembo de înaltă performanţă asigură o decelerare rapidă în condiţii de stabilitate maximă, chiar şi în cazul unei frânări bruşte.

În plus, modelul Insignia OPC beneficiază de sistemul de tracţiune 4x4 controlat electric. Sistemul de tracţiune integrală încorporează un ambreiaj de înaltă calitate, care funcţionează pe baza principiilor Haldex şi un diferenţial electronic autoblocabil, pentru a asigura o tracţiune de excepţie. Acesta se adaptează în permanenţă la condiţiile rutiere curente şi modifică fără întreruperi distribuţia cuplului între puntea faţă şi puntea spate, precum şi între roţile spate, de la zero la 100%. În combinaţie cu şasiul premium FlexRide cu control electronic, sistemul de tracţiune integrală stabileşte noi standarde în materie de timpi de reacţie şi control al autovehiculului.

Senzaţia sportului cu motor inundă interiorul
Postul de conducere întâmpină şoferii modelului OPC cu o ambianţă ce oferă senzaţia pură a sportului cu motor. Scaunele performante Recaro, disponibile opţional şi cu tapiţerie din piele şi cu o funcţie de memorare, mânerul OPC al manetei schimbătorului de viteze, precum şi un panou de instrumente şi o consolă centrală complet noi emană un aer de lux. Pe lângă informaţiile de bază, şoferii pot vedea pe ecranul opţional de 8 inch de pe panoul de instrumente detalii specifice, cum ar fi presiunea şi temperatura uleiului, tensiunea bateriei, poziţia clapetei de acceleraţie, forţa de frânare şi forţa gravitaţională ca urmare a acceleraţiei laterale. 

Noul volan performant (cu funcţie de încălzire opţională) este echipat cu manete pentru schimbarea treptelor de viteză, în combinaţie cu transmisia automată. Acest lucru îi asigură şoferului OPC posibilitatea de a schimba manual şi foarte rapid treptele de viteză, chiar şi în modul automat. Dacă după aceea manetele pentru schimbarea treptelor de viteză nu mai sunt utilizate timp de cel puţin 12 secunde, autovehiculul continuă să ruleze normal în modul automat. Astfel, noul Insignia OPC îmbină în mod confortabil avantajele funcţionării manuale şi automate.


Viewing all 407 articles
Browse latest View live