- Cerere deosebit de mare în Germania, Rusia, Marea Britanie, Italia și Franța
- Modelul este disponibil în România cu rată lunară de la 79 euro
Rüsselsheim. Cererea de Mokka este susţinută în întreaga Europă, noul SUV al Opel bătând record după record. După doar câteva luni, un total de peste 80.000 de comenzi au fost primite din toată Europa. Combinaţia câştigătoare a Mokka, de design atractiv, tehnologii inovatoare și caracteristici tipice ale modelelor din clase mai mari, precum și dinamica sa de conducere îl fac deosebit de popular în Germania, Rusia, Marea Britanie, Italia și Franța. Estimările indică faptul că mai mult de două treimi din toate modelele Mokka din Europa vor fi vândute pe aceste piețe. Varianta cea mai bine vândută până în prezent este Cosmo cu un propulsor ecoFLEX 103 kW/140 cp de 1.4 litri Turbo și tracțiune integrală.
"Noul nostru model atractiv este pe cale să devină unul dintre bestseller-urile din sub-clasa SUV-urilor compacte, segmentul cu cea mai rapidă creştere din Europa", spune Duncan Aldred, Vicepreședinte Interimar Vânzări, Marketing & Servicii Post-Vânzare Opel/Vauxhall. "Această direcţie a vânzărilor se datorează faptului că, având în vedere calitățile sale practice deosebite, Mokka oferă ceea ce promite designul său musculos. Mokka își îndeplinește în mod clar potenţianul ridicat de atractivitate în cucerirea clienţilor."
Clienții Mokka optează conștient pentru un SUV sub-compact, în loc de un format mai mare. Ei doresc o maşină ale cărei dimensiuni să ofere o prezență impresionantă atât în oraş cât și în afara acestuia, la fel de potrivită activităților de petrecere a timpului liber, cât și pentru utilizarea de zi cu zi. Cercetările arată că șoferii tipici de Mokka sunt de vârstă mijlocie și au un stil de viață foarte activ. Ei sunt, de asemenea, orientaţi spre tehnologie, iar sistemele exclusive Opel de asistare disponibile pe Mokka, ca şi caracteristicile sale de siguranță și confort sunt deosebit de importante pentru ei.
Opel Mokka – disponibil în România cu rată lunară de la 79 euro
Recent introdusă şi în oferta partenerilor Opel din România, Mokka se poate comanda de la un preţ de pornire de 16.790 euro TVA inclus, pentru motorizarea pe benzină 1.6 ECOTEC® 85 kW/115 CP. Până la finalul lunii martie, modelul este disponibil pentru o rată de leasing de 79 euro pe luna, fără TVA. Oferta se adresează persoanelor juridice şi este calculată în următoarele condiţii: preţ maşină (fără taxe) 12.254 Euro, dobandă variabilă 4,9% pe an, avans 50%, valoare reziduală 20%, finanţare pentru 60 luni.
Sursa: Opel Romania