Deţinător al titlului: la fel ca în 2013, monovolumul compact Opel învinge la categoria MPV-uri de mici dimensiuni
Rüsselsheim. Câştigarea unui titlu este destul de dificilă; apărarea acestuia este însă şi mai dificilă. Deşi niciun club de fotbal nu a reuşit să îşi apere cu succes titlul de Campioană Europeană, Opel Meriva şi-a păstrat titlul de campion al monovolumelor compacte în cadrul prestigiosului studiu J.D.Power privind satisfacţia clienţilor, obţinând încă o dată cel mai mare punctaj din segmentul său.
În cadrul J.D.Power VOSS Germania 2014 (Studiul privind satisfacţia proprietarilor de autovehicule), Meriva a obţinut aprobarea a 80,4% dintre respondenţi, plasând maestrul designului ergonomic de la Opel cu mult înaintea concurenţilor săi, printre care Nissan Note şi Citroën C3 Picasso. Opel Insignia aduce, de asemenea, un zâmbet pe feţele proprietarilor săi. Cu un procentaj foarte ridicat, de 81,7%, modelul vârf de lance al Opel a obţinut un important loc şase în cadrul clasei medii, puternic disputate. Aşadar, clienţii sunt extrem de mulţumiţi de modelele Opel Meriva şi Insignia.
„Raportul J.D.Power VOSS este un indicator important în domeniul satisfacţiei clienţilor, iar aceste rezultate arată impactul pozitiv asupra nivelului de satisfacţie al clienţilor exercitat de concentrarea companiei Opel pe calitatea ridicată,” a declarant Thomas Simon, Vicepreşedinte Calitate Opel. „Proprietarii – oamenii care ne cumpără autovehiculele – sunt, pe bună dreptate, cei mai aspri critici în cazul în care autovehiculele lor dau semne de slăbiciune, aşadar aceşti indici de aprobare pentru Meriva şi Insignia ne fac pe noi, cei de la Opel, foarte mândri. Rezultatele reprezintă un stimulent pentru noi să continuăm să investim în calitatea şi capacităţile concrete şi excelente ale produselor noastre.”
Instituţie consacrată în SUA – şi în Germania încă din 2002
J.D. Power şi Asociaţii este una dintre cele mai renumite organizaţii de cercetare de piaţă din lume, iar studiul său anual privind satisfacţia clienţilor a fost efectuat pe proprietarii de autovehicule din Germania încă din 2002. În 2014, în cadrul studiului J.D. Power, peste 18.000 de şoferi au fost chestionaţi cu privire la experienţele lor într-un chestionar online. Participanţii conduc autovehiculele timp de aproximativ doi ani, iar punctajul privind satisfacţia este acordat doar dacă sunt primite minim 50 de răspunsuri care pot fi evaluate. Întrebările din sondaj acoperă patru categorii: calitate/fiabilitate, atractivitate, standarde de service şi costuri de întreţinere.
Având premiera în ianuarie 2014, noul Opel Meriva este acum şi mai bun
Lansat în 2010, Meriva stabileşte standardele în segmentul său în ceea ce priveşte flexibilitatea accesibilă şi încă se află în fruntea clasei sale în domeniul ergonomiei. Opţiuni precum sistemul FlexDoors cu balamale posterioare care facilitează intrarea şi ieşirea din autovehicul, conceptul scaunelor spate ultra-flexibile FlexSpace, scaunele ergonomice excelente pentru şofer şi pasagerul din faţă, poziţia ridicată de şedere pentru toţi ocupanţii, suportul pentru biciclete FlexFix patentat, complet integrat şi numeroasele soluţii inteligente de depozitare, toate acestea se îmbină pentru a face din Meriva un adevărat campion al ergonomiei.
Noul Opel Meriva, lansat în premieră în cadrul Salonului Auto de la Bruxelles din ianuarie, este acum şi mai atractiv, elegant, eficient şi funcţional. Se deosebeşte prin accentele de design noi şi tehnologiile de ultimă generaţie care sporesc şi mai mult confortul şi eficienţa. Portofoliul de motoare GPL şi pe benzină, precum şi noua generaţie a motorului turbo diesel de 1.6 l, respectă deja viitoarele standarde de emisii Euro 6. Noul motor 1.6 CDTI este considerat drept cel mai silenţios şi mai eficient motor diesel din clasa sa: versiunea de 110 cp asigură un consum de carburant în regim mixt de doar 3,8 l/100 km, cu un nivel al emisiilor de 99 g/km, sub pragul de 100 de grame de CO2.
Transmisiile îmbunătăţite asigură, de asemenea, o schimbare mai precisă şi lină a treptelor de viteză. În plus, sistemul avansat de infotainment IntelliLink de la Opel este simplu şi uşor de utilizat, integrând funcţionalitatea unui smartphone la bordul Meriva.
Sursa: Opel Romania