DETROIT – Imediat după lansarea noului Corvette Stingray, fanii sistemului PlayStation3 (PS3™) produs de Sony Computer Entertainment vor avea ocazia să testeze în premieră limitele acestui autovehicul Gran Turismo 5.
Aproape 500.000 de persoane au condus prototipul Corvette camuflat, de la apariţia sa în acest joc, în luna noiembrie a anului trecut. Chevrolet şi Polyphony Digital Inc., dezvoltatorii francizei Gran Turismo, au colaborat pentru a oferi o experienţă de conducere autentică la bordul modelului Corvette Stingray – cea de-a şaptea generaţie a legendarului autovehicul sport.
„Suntem convinşi că experienţa de conducere a noului Corvette Stingray - cel mai puternic şi mai sofisticat model Corvette standard produs până acum – va fi una senzaţională,” a declarat Chris Perry, vicepreşedintele departamentului Marketing din cadrul Chevrolet. „Datorită acestei colaborări unice cu Gran Turismo, Chevrolet poate, pentru prima dată, să le ofere pasionaţilor de autovehicule performante o experienţă de conducere atât de exclusivistă în ziua imediat următoare lansării la nivel mondial a modelului Corvette Stingray.”
În faza de creare a modelului virtual Corvette Stingray, am acordat atenţie celor mai mici detalii de design, atât la interior cât şi la exterior, dar şi caracteristicilor performante de conducere – până la programul de schimbare a treptelor de viteză pentru transmisia manuală cu şapte trepte şi sincronizare activă a turaţiei.
„Echipa Polyphony a trăit o experienţă de neuitat analizând modelul Corvette Stingray în cele mai mici detalii pentru a-l introduce în Gran Turismo 5,” a declarat Kazunori Yamauchi, preşedintele Polyphony Digital Inc. „Abia aşteptăm să le împărtăşim fanilor experienţa noastră şi să le permitem să simtă, să exploreze şi să conducă modelul Corvette într-un mod pe care nu l-au putut experimenta până acum.”
Toate cele şase generaţii anterioare ale modelului Corvette au fost disponibile pentru împătimiţii seriei Gran Turismo. Chevrolet rămâne unul dintre cele mai populare autovehicule participante.
Modelul Corvette Stingray va putea fi descărcat gratuit de pe PlayStation Store pe sistemul PlayStation3 începând cu data de 15 ianuarie, şi poate fi condus pe câteva dintre cele mai renumite circuite din lume, inclusiv Daytona International Speedway şi Nurburgring – una dintre suprafeţele de testare utilizate pentru evaluarea dinamicii de conducere a noului Corvette Stingray.
Seria Gran Turismo a vândut peste 68 de milioane de jocuri de la apariţia sa şi rămâne cea mai bine vândută franciză PlayStation din toate timpurile.
Pentru informaţii suplimentare referitoare la noul Corvette Stingray, accesaţi pagina de Internet www.one13thirteen.com. Fanii se pot alătura discuţiilor privind următoarea generaţie a modelului Corvette şi pot fi la curent cu noile anunţuri pe Facebook (facebook.com/corvette) şi Twitter @Chevrolet (#Corvette).
Sursa: Chevrolet Romania