- Noul motor diesel silenţios şi trei unităţi de propulsie eficiente pe benzină Euro 6
- Exemplar: motorul 1.6 CDTI de 136 cp consumă cu 10% mai puţin decât predecesorul său
- Funcţionare uniformă: transmisii noi cu frecare redusă şi un nivel de confort ridicat
- Grilă cromată şi caracteristici expresive, lumini LED de înaltă calitate
- Conectivitate de înaltă tehnologie: sistem de infotainment IntelliLink cu comandă vocală
- Premiera mondială şi primele livrări, în ianuarie
REZUMAT
Rüsselsheim. Încă de la prima sa apariţie în 2003, Opel Meriva a fost vedeta şi punctul de referinţă între monovolumele de dimensiuni mici. A doua generaţie a modelului, lansată în 2010, a ridicat standardele prin caracteristici inovatoare precum sistemul FlexDoors cu balamalele uşilor montate în spate, rafinamentul şi dispunerea flexibilă a scaunelor, postura relaxată atât în scaunele din faţă, cât şi în cele din spate şi numeroase soluţii de depozitare inteligente. Toate aceste lucruri fac din modelul Meriva actual un campion al ergonomiei, după cum au concluzionat experţii independenţi în domeniul sănătăţii. Opel prezintă acum noua versiune Opel Meriva – mai sofisticat, mai eficient şi mai funcţional ca niciodată. Premierea mondială va avea loc la Salonul Auto de la Bruxelles, la mijlocul lunii ianuarie (16 - 26 ianuarie 2014).
Meriva este o continuare consecventă a conceptului anterior, care a fost îmbunătăţit cu ingrediente mai fine. Modelul primeşte o nouă parte frontală care are caracteristicile noului Opel Insignia, recent prezentat la Salonul Auto IAA, cu o grilă a radiatorului cromată şi elegantă şi un design strălucitor al luminilor. Tehnologia LED este acum disponibilă pentru luminile diurne şi lămpile spate, conferind un aspect modern, de înaltă performanţă. Ornamentul cromat fin scoate în evidenţă linia mediană curbată tipică a geamurilor, sporind atractivitatea modelului Meriva şi plasându-l în mod perfect lângă modelele ADAM, Cascada şi Insignia.
În afară de faptul că trebuie să arate în mod corespunzător, un model de eleganţă trebuie să aibă şi un motor de primă clasă. Meriva include noua generaţie a motorului diesel de la Opel, 1.6 CDTI, care de abia a debutat la bordul Zafira Tourer. Acest motor diesel ultra-rafinat, cel mai silenţios din clasa sa, este disponibil iniţial în varianta de 100kW/136 cp şi generează un cuplu maxim de 320 Nm. Consumă doar 4,4 litri/100 km şi emite 116 grame de CO2 per kilometru, cu 10% mai puţin decât predecesorul său de 1,7 l cu putere de 96 kW/130 cp, oferind, de asemenea, o acceleraţie şi performanţe îmbunătăţite. În cursul anului 2014, vor urma alte motoare diesel de 1,6 l, care vor fi şi mai economice şi vor avea emisii de CO2şi mai mici.
În plus faţă de motorul diesel de 1,6 l, toate motoarele pe benzină respectă deja prevederile stricte ale viitorului standard de emisii Euro 6. Motoarele pe benzină de 1,4 litri (88 kW/120 cp şi 103 kW/140 cp) sunt acum oferite în combinaţie cu transmisie automată cu şase trepte de viteză reproiectată, cu frecare redusă. În ceea ce priveşte transmisiile manuale cu cinci sau şase trepte de viteză, acestea au fost îmbunătăţite substanţial şi permit schimbarea treptelor de viteză într-un mod mult mai precis, cu operaţii uniforme şi efort minim.
Noua versiune a Meriva primeşte, de asemenea, un nou sistem de infotainment IntelliLink de ultimă generaţie cu navigaţie şi comandă vocală integrate, rapide şi uşor de utilizat. Monitorul color HD de şapte inch permite o lizibilitate excelentă şi utilizare facilă. De asemenea, acesta afişează imagini provenite de la camera video pentru marşarier. Sunt posibile, de asemenea, efectuarea apelurilor şi streamingul audio prin Bluetooth. Sistemul Navi 950 IntelliLink este disponibil standard cu hărţi cu informaţii complete, ce acoperă întregul continent, iar actualizările viitoare pot fi descărcate cu uşurinţă utilizând portul USB.
„Cu un deceniu în urmă, primul Opel Meriva era singurul de acest gen pe piaţă. În prezent, peste 20 de modele concurează în acest segment, dar Meriva nu are rival în ceea ce priveşte flexibilitatea şi ergonomia. În plus, noul Meriva soseşte cu îmbunătăţiri substanţiale. Acestea privesc designul, o nouă generaţie a motorului diesel ecologică şi puternică, transmisii reproiectate şi o nouă generaţie a sistemului de infotainment IntelliLink. Cu Meriva ca parte a ofensivei noastre de produse, vrem să ne menţinem în topul clasei de autovehicule pe care am creat-o cu zece ani în urmă," a declarat dr. Karl-Thomas Neumann, CEO Opel.
După câteva premii, precum Volanul de Aurşi Plus X Award, Meriva a fost numit „autovehiculul cu cel mai înalt nivel de satisfacţie a clientului în segmentul monovolumelor compacte” în Studiul J.D. Power VOSS Germania 2013. Conform acestuia, şoferii Meriva sunt cei mai mulţumiţi dintre toţi respondenţii - cea mai bună dovadă că, pe lângă standardele ridicate de confort în timpul conducerii şi de tehnologie, calitatea monovolumului mic Opel este apreciată cu adevărat.
PREZENTARE DETALIATĂ
Design nou cu caracteristici moderne şi elemente cromate elegante
Filozofia de design a mărcii Opel – măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană – i se potriveşte perfect unui monovolum de mici dimensiuni, extrem de flexibil. Noul model Meriva beneficiază de multe îmbunătăţiri care îi conferă un aspect mult mai rafinat. Partea frontală este acum caracterizată de o nouă grilă a radiatorului cu mai mult crom, precum şi cu accente cromate care învăluie proiectoarele de ceaţă. Grila radiatorului este încadrată de farurile cu design nou, cu aspect de ochi de vultur. Pentru prima dată, sunt disponibile lumini diurne cu LED-uri. În lateral, noua linie mediană cromată elegantă evidenţiază în mod eficient designul curbat care accentuează luneta. Această caracteristică şi mânerele portierelor amplasate central evidenţiază sistemul inovator FlexDoors al portierelor spate cu balamale posterioare care permit accesul uşor în autovehicul.
Caracterul dinamic şi elegant al părţii posterioare primeşte o nouă notă de eleganţă datorită luminilor LED cu aspect nou, de înaltă calitate. Meriva are, de asemenea, jante cu design nou de 17 şi 18 inch care asigură senzaţii şi aspect premium. Datorită acestui lucru, Meriva rămâne singurul monovolum de dimensiuni mici care oferă jante de 18 inch care îi conferă o prezenţă şi postură unică pe şosea, plasându-l deasupra competitorilor săi.
Noua generaţie a motorului diesel ecologic Euro 6 cu tehnologie inovatoare
Noua versiune Meriva se mândreşte cu motorul turbo-diesel de nouă generaţie cu cilindre medie Opel 1.6 CDTI. Dezvoltat de la zero, acest motor a fost prezentat în premieră pe Zafira Tourer. În ceea ce priveşte modelul Meriva, variantele sale vor înlocui în mod treptat unităţile de propulsie 1.3 şi 1.7 CDTI. Noul motor 1.6 CDTI convinge prin performanţe ridicate, consum de carburant redus şi rafinament impresionant, În momentul de faţă, acesta respectă viitorul standard de emisii Euro 6, care va intra în vigoare din septembrie 2015.
Iniţial, Opel va pune la dispoziţia Meriva versiunea de 100kW/136 cp a acestui motor de nouă generaţie. Unitatea de propulsie construită integral din aluminiu cu sistem de injecţie directă common-rail şi turbocompresor cu geometrie variabilă a turbinei generează un cuplu maxim de 320 Nm la o turaţie de 2.000 rpm. Aceşti 6 cp şi 20 Nm în plus faţă de motorul anterior 1.7 CDTI permit o îmbunătăţire substanţială în ceea ce priveşte acceleraţia: de la 0 la 100 km/h în doar 9,1 secunde, faţă de 9,9 secunde în cazul motorului anterior. Impresionează, de asemenea, prin valorile sale în ceea ce priveşte consumul de carburant şi emisiile de CO2 datorită celui mai scăzut coeficient de frecare din clasa sa de motoare, la turaţii între 1.500 şi 2.500 rpm. Consumul şi emisiile se preconizează că vor fi de doar 4,4 litri per 100 kilometri şi de 116 grame per kilometru. Aceasta reprezintă o îmbunătăţire de 10% comparativ cu modelul anterior 1.7 CDTI de 96 kW/130 cp (care necesită 4,9 litri şi produce 129 grame de CO2). Versiuni suplimentare ale motorului de nouă generaţie 1.6 CDTI cu un consum de carburant şi niveluri de CO2 şi mai reduse vor fi lansate în prima jumătate a anului 2014.
Mai mult, noua generaţie a motorului 1.6 CDTI este cea mai performantă din clasa sa în ceea ce priveşte rafinamentul, datorită combustiei eficiente cu injecţie multiplă, designului optimizat al componentelor sale şi utilizării capacelor fonoizolante. Indiferent de turaţia şi sarcina motorului, acesta uimeşte prin silenţiozitatea sa.
Motoare pe benzină Euro 6 şi transmisii noi cu frecare redusă
Meriva este disponibil, de asemenea, cu o selecţie de trei motoare pe benzină de 1,4 litri. Versiunea de bază cu aspiraţie naturală dezvoltă o putere de 74kW/100 cp. Cele două variante cu supraalimentare oferă o putere de 88 kW/120 cp şi 103 kw/140 cp şi ambele pot fi echipate cu transmisia automată nou dezvoltată, cu şase trepte de viteză şi frecare redusă cu funcţie ActiveSelect ce permite selecţia secvenţială a treptelor prin intermediul selectorului de viteze. Această combinaţie de motor pe benzină plus transmisie automată reprezintă un pas înainte faţă de oferta iniţială Meriva şi se estimează că va atrage între 15 şi 20% dintre toţi clienţii. În ceea ce priveşte motorul 1.6 CDTI, toate motoarele pe benzină ale Meriva respectă deja prevederile stricte ale normei de poluare Euro 6.
Indiferent de datele motoarelor, toate variantele noi ale modelului Meriva oferă, de asemenea, un nou nivel de confort în ceea ce priveşte schimbarea treptelor, unul dintre rezultatele investiţiei Opel de 50 de milioane de euro în optimizarea transmisiilor actuale cu cinci şi şase trepte de viteză. Numeroasele modificări ale componentelor cutiei de viteze şi mecanismelor de schimbare a treptelor, precum şi integrarea lor în autovehicul au asigurat o îmbunătăţire substanţială. Aceasta este notabilă în special împreună cu noile transmisii manuale ale modelului Meriva: schimbarea necesită acum un efort minim şi se realizează mult mai rapid, uşor şi precis.
Sistem de infotainment IntelliLink de ultimă generație cu navigaţie integrată
Meriva primeşte, de asemenea, un sistem de infotainment IntelliLink de ultimă generație, care permite integrarea perfectă a conţinutului smartphone-ului în autovehicul. Monitorul color HD de şapte inch oferă o nouă interfaţă cu aspectul IntelliLink care îmbunătăţeşte lizibilitatea şi facilitează utilizarea. Sistemul dispune de streaming audio şi conectivitate hands-free pentru telefon prin Bluetooth şi conectivitate suplimentară prin port USB.
Sistemul IntelliLink din dotarea Meriva are un CD player standard şi DAB - Transmisie Audio Digitală – şi este o dotare opţională care ridică ştacheta în materie de recepţie radio şi calitatea sunetului. În cazul Navi 650 şi Navi 950 IntelliLink,navigaţia este integrată în sistem. Este foarte rapidă şi precisă, iar destinaţiile pot fi introduse cu uşurinţă prin recunoaştere vocală utilizând comenzi scurte rapide (solicitaţi navigaţia şi spuneţi cu voce tare adresa într-o singură frază), la fel ca în cazul Insignia. Actualizările hărţilor pot fi descărcate prin USB. Vârful de gamă, Navi 950 IntelliLink, conţine hărţi pentru întreaga Europă. De asemenea, citeşte mesaje. Pe lângă comanda vocală obişnuită, sistemul IntelliLink suportă şi integrează comanda vocală proprie a smartphone-urilor - de exemplu, ca în cazul SIRI pentru iPhone.
Interiorul Meriva rămâne imbatabil din punctul de vedere al ergonomiei, caracterului practic şi flexibilităţii
Meriva este primul şi singurul automobil din lume capabil să câştige un premiu pentru conceptul său ergonomic cuprinzător. În 2010, experţii independenţi în domeniul sănătăţii de la AGR (Aktion Gesunder Rücken e.V.), „Campania pentru un spate sănătos”, au premiat modelul Meriva cu cea mai râvnită distincţie AGR - sigiliul calităţii pentru garantarea ergonomiei şi protecţiei spatelui. Certificarea lor s-a bazat pe inovaţiile de bază şi exclusiviste Meriva: conceptul de scaune FlexSpace, sistemul FlexDoors, precum şi scaunele din faţă ergonomice şi Flex-Fix, suportul integrat pentru biciclete unic. Acestea continuă să facă din Meriva liderul în materie de flexibilitate şi ergonomie.
Noua versiune Meriva beneficiază de o consolă centrală FlexRail multifuncţională reproiectată cu funcţionalitate îmbunătăţită şi spaţiu sporit pentru pasagerul spate din scaunul central, datorită şinelor mai scurte. Consola FlexRail oferă spaţiul de depozitare necesar pentru ustensile de călătorie cu caracteristici flexibile precum cotiere, suporturi pentru băuturi şi compartimente de depozitare.
O componentă esenţială a conceptului de ergonomie recunoscut al Meriva este reprezentată de către sistemul revoluţionar FlexDoors brevetat, cu portierele spate cu balamale posterioare. Mai uşoare şi mai estetice, acestea sunt mai puţin deranjante în spaţiul pasagerilor din spate decât uşile glisante. Se deschid la un unghi de 84 de grade (unghiul „normal” este de 68 de grade) şi oferă, spre deosebire de uşile care se deschid în mod obişnuit, un acces extraordinar de confortabil în partea din spate a autovehiculului: facilitează, de exemplu, instalarea scaunelor pentru copii pe ambele părţi ale banchetei.
Experţii în domeniul sănătăţii spatelui de la AGR au lăudat, de asemenea, echipamentele auxiliare ale modelului Meriva, care îl transformă în campionul clasei sale în materie de confort. Sistemul FlexSpace pentru scaunele din spate permite convertirea simplă şi rapidă a habitaclului într-un model cu cinci, patru, trei şi două locuri şi oferă o funcţie unică de „lounge”, ce oferă un spaţiu foarte generos pentru umeri şi picioare celor doi pasageri din spate. Sistemul FlexFix îmbunătăţeşte mobilitatea la bord cu suportul pentru biciclete perfect integrat în spatele Meriva, după bara de protecţie. Atunci când nu este utilizat, suportul glisează în partea din spate a autovehiculului – într-un mod facil, tipic Opel.
În plus, camera video pentru marşarier ajută acum şoferul în procesul de parcare, proiectând imaginile pe monitorul color de 7 inch din postul de conducere. Şi pentru a completa senzaţia generală de „stare de bine” asigurată de Meriva, sunt disponibile şi funcţia de încălzire a volanului şi o trapă generoasă.
Sursa: Opel Romania